Autoritățile comuniste de la București și poporul român de sacrificiu

Sunt mulți cei ce mai admiră trecutul totalitar impus în anul 1945 cu ajutorul tancurilor sovietice pentru că există o impresie de putere și ordine. Masele admiră numai și numai lideri ce sunt autoritari, hotărâți.

Dacă aceștia știu să exercite o puternică influență cu ajutorul aparatului de propagandă, popoarele devin sclave la nivel intelectual timp de decenii sau chiar secole. Dictatura comunistă a început să fie apreciată după 1989 pentru că asigura o oarecare măreție presupus națională și politicienii de astăzi par simpli figuranți ai unor entități străine. Istoricii au început însă să publice stenogramele discuțiilor purtate în cele mai înalte foruri de partid și de stat și vraja despre patriotismul și inteligența celor de la putere se destramă ca un fum.

1953. Stalin a murit în martie și conducătorii lagărului comunist erau dezorientați de lipsa ghidului de la Kremlin. Totuși, politicile de dictatură a proletariatului și de revoluție mondială au rămas în capetele înfierbântate de cea mai avansată ideologie politică, cea întemeiată pe principii științifice. Dezvoltarea industriei cu orice preț era un principiu bătut în cuie și se făcea totul pentru atingerea acestui țel. România importa mașini industriale din Germania de Est și din Cehoslovacia pentru a crește producția industrială de calitate și cea dedicată sectorului special, adică forțelor armate.

Cum acum era o lume nouă în care nu se mai făceau tranzacții în valută capitalistă, autoritățile încheiau contracte pentru schimb de produse. Partea română oferea celei germane carne de calitate, muncitorul din fostul Reich fiind obișnuit să mănânce bine și mult. Lungi trenuri cu produse de origine animală și vegetală plecau spre nord în schimbul strungurilor sau al altor mașini-unelte.

Autoritățile de la București aveau însă o problemă gravă în 1953: febra aftoasă. Maladia afecta animalele domestice din mai multe regiuni ale țării și se răspândea cu o viteză uimitoare. Se consideră chiar că un singur agent patogen este suficient pentru a infecta un animal. Omul poate să ducă boala pe picioare, dar este un vector periculos pentru șeptel. Totuși, dacă infecția ajunge la plămâni, poate să fie mortală și pentru ființa bipedă.

Oare ce era de făcut? Contractele internaționale erau de onorat și febra se opunea. S-a organizat o ședință a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în ziua de 19 noiembrie 1953 pentru a se lua decizii în acest domeniu sensibil. Tovarășul Coliu a propus să nu se dea la export carne de la animalele bolnave, idee cu care era de acord și Alexandru Bârlădeanu, mai ales că autoritățile maghiare și cele cehoslovace n-ar fi permis trecerea vagoanelor pe teritoriul lor. Tovarășul Borilă a spus că nu-i o problemă cu carnea ce se acumulează. Se elimină picioarele și zonele contaminate și se poate da cumpărătorilor români. Noi mâncăm această carne, ar fi spus liderul comunist. Termenul de noi făcea referire la cetățenii de rând și nu la elita partidului. Tovarășul Miron Constantinescu a fost de acord cu această idee și a pecetluit sentința din ședință.

Poporul român era disprețuit și trebuia să primească numai ceea ce rămânea de la masa străinilor, așa cum s-a văzut și-n perioada domniei lui Nicolae Ceaușescu, eră în care ghearele și căpățânile erau la mare modă.