Austria dispusă să discute cu UE despre secretul bancar

Austria dispusă să discute cu UE despre secretul bancar
Publicat de CAPITAL la 9 aprilie 2013, 09:06

Austria este dispusă şi ea să negocieze o îmbunătăţire a schimburilor de date bancare în încercarea de a combate evaziunea fiscală, a declarat cancelarul austriac Werner Faymann după criticile formulate de UE şi concesiile exprimate de Luxemburg.

"În joc este reputaţia ţării", a declarat Werner Faymann, într-un interviu ce va fi publicat marţi de cotidianul austriac Kleine Zeitung. "Vom participa în mod masiv la combaterea evaziunii fiscale în Europa şi suntem gata să negociem o îmbunătăţire a schimburilor de date bancare. În cursul negocierilor din interiorul UE, vom vedea cum vom proceda, însă vom participa în mod deplin la combaterea evaziunii fiscale în Europa", a adăugat Faymann.

De asemenea, cancelarul austriac a lansat un atac împotriva Marii Britanii şi a apreciat că ministrul german de finanţe, care recent a criticat Viena pentru poziţia sa faţă de secretul bancar, ar trebui să aibă o discuţie serioasă cu premierul britanic faţă de statutul fiscal al insulelor de dincolo de Canalul Mânecii, care garantează anonimatul depozitelor bancare.

Austria şi Luxemburgul sunt singurele două state membre ale UE care în prezent refuză, în numele secretului bancar, să transmită automat informaţii privind conturile rezidenţilor din UE la cererile justiţiei. Potrivit unei directive care a intrat în vigoare la începutul lui 2013, statele membre UE nu pot să refuze transmiterea de informaţii pe motiv că aceste informaţii sunt deţinute de o bancă sau o altă instituţie financiară.

Luni, ministrul luxemburghez de finanţe, Luc Frieden, a declarat că eventuala relaxare a secretului bancar de către ţara sa este în stadiu de analiză. În schimb, Austria prin vocea ministrului de finanţe, Maria Fekter, a exclus orice modificare. "Este nejustificat să deschidem toate conturile de economii ale celor care nu au făcut nimic rău. De aceea mă voi bate ca un leu pentru secretul bancar", a declarat Maria Fekter.

În reacţie, Comisia Europeană a avertizat Austria că riscă să se găsească într-o poziţie nesustenabilă dacă va continua să blocheze aplicarea schimbului automat de informaţii cu privire la conturile bancare."Este imposibil ca un stat membru să le blocheze pe celelalte 26", a estimat Emer Traynor, purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru impozitare şi uniune vamală, audit şi antifraudă, Algirdas Semeta.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.