Australia și America Latină vor acces liber la vaccinurile anti COVID-19
Australia și America Latină se revoltă. În plină pandemie de coronavirus, reprezentanții acestora lansează un apel către marile puteri. Vor acce liber la vaccinurile anti COVID-19 care se vor descoperi.
America Latină şi Australia se revoltă. Au solicitat marilor puteri la sesiunea Adunării Generale anuale a ONU să dea dovadă de solidaritate în gestionarea pandemiei de COVID-19, în special prin acces gratuit la viitoarele vaccinuri precum şi acordarea de credite internaţionale fără dobândă, transmite AFP.
Australia și America Latină vor acces liber la vaccinurile anti COVID-19
În ţările din America Latină au fost raportaţi nouă milioane de bolnavi şi peste 330.000 de decese în jumătate de an, potrivit unui bilanţ realizat de France Presse pe baza unor date oficiale.
„În faţa pandemiei, la fel ca şi a sărăciei, nimeni nu va face faţă singur”, a declarat preşedintele argentinian Alberto Fernandez în alocuţiunea din această săptămână, cerând ajutorul comunităţii internaţionale.
Brazilia, Columbia, Peru, Mexic şi Argentina se află în primele zece ţări din lume cu cel mai mare număr de cazuri înregistrate de COVID-19.
În intervenţiile lor, liderii din America Latină şi-au exprimat îngrijorarea faţă de accesul la viitoarele vaccinuri.”Trebuie să fie declarate bunuri publice globale”, au subliniat preşedinţii Argentinei şi Peru.
Australia s-a alăturat vineri acestui demers. Dacă un vaccin nu este universal, istoria va fi „un judecător sever”, a susţinut prim-ministrul australian Scott Morrison, o poziţie contrară celei exprimate de SUA, care se opun colaborării globale pe această temă.
„Când vine vorba de vaccin, poziţia Australiei este foarte clară: cine îl găseşte trebuie să-l împărtăşească”, a insistat premierul australian.”Aceasta este o responsabilitate globală şi o responsabilitate morală”.”Unii ar putea să îl vadă ca pe un beneficiu pe termen scurt, ca pe un profit chiar, dar ar trebui să fie conştienţi de faptul că omenirea îşi va aminti mult timp şi va fi un judecător foarte sever”, a adăugat el.
Pe aceeaşi linie, Chile a cerut puterilor mondiale să înceteze „să se confrunte permanent” pentru „a lupta împotriva acestei pandemii şi recesiuni globale”, o aluzie la tensiunile sino-americane.
„În domeniul sănătăţii, aceasta include schimbul de diagnostice şi cunoştinţe, coordonarea deschiderii şi închiderii frontierelor, unirea forţelor pentru dezvoltarea şi disponibilitatea unui vaccin eficient şi sigur şi colaborarea cu ţările cele mai vulnerabile”, a declarat preşedintele chilian Sebastian Pinera.
„Doar aşa vom putea avea vaccinuri şi tehnologii fără brevete, distribuite în mod echitabil, cu o atenţie specială pentru cei mai vulnerabili”, a adăugat omologul său ecuadorian Lenin Moreno.
Mai multe ţări au solicitat, de asemenea, revizuirea criteriilor de acordare a creditelor internaţionale, precum şi moratorii asupra datoriilor.
„Nicio ţară nu îşi poate plăti datoria lăsându-şi populaţia fără sănătate, educaţie, securitate sau capacitate de dezvoltare”, a rezumat situaţia preşedintele argentinian.
Pandemia „va înrăutăţi sărăcia, inegalităţile şi şomajul”, a estimat, la rândul său, preşedintele ecuadorian insistând asupra necesităţii unui „sprijin financiar şi tehnic multilateral”.
Din cauza riscului de contagiune, sesiunea de anul acesta a Adunării Generale a ONU are loc virtual, prin intermediul discursurilor video pre-înregistrate, conform Agerpres.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





