Austeritatea revine în forță. Riscuri sociale în România și economiile emergente

În fața datoriilor tot mai mari, măsurile de austeritate revin în centrul strategiilor economice globale, în special în economiile emergente. Deși temute pentru impactul social potențial, aceste măsuri nu provoacă întotdeauna proteste în masă. România urmează același drum, cu un nou pachet fiscal pregătit pentru luna august, într-un context politic și economic fragil.

Datorii în creștere și val global de austeritate

De la criza financiară din 2008, datoria publică mondială aproape s-a dublat, atingând un nivel record de 102.000 de miliarde de dolari în 2024. Această creștere este deosebit de pronunțată în economiile în curs de dezvoltare, unde datoria a crescut de două ori mai rapid decât în țările avansate. Costul în creștere al datoriei indică apariția unui val de austeritate sub formă de reduceri bugetare sau creșteri ale impozitelor.

Impactul austerității asupra stabilității sociale variază considerabil de la o regiune la alta și poate fi uneori profund destabilizator. În Ecuador, de exemplu, eliminarea subvențiilor pentru combustibil în 2019 a paralizat țara timp de zece zile, forțând guvernul să dea înapoi. În Kenya, creșterea impozitelor în 2024 a provocat revolte care au dus la luarea cu asalt a Parlamentului, forțându-l pe președintele Ruto să retragă legea finanțelor și să intre în dialog cu opoziția.

Cu toate acestea, ultimul studiu Coface arată că măsurile de austeritate nu declanșează sistematic tulburări sociale. În țările cu venituri mici din Africa și Orientul Mijlociu, punerea în aplicare a planurilor de ajustare fiscală este adesea însoțită de o scădere a protestelor.

O realitate contrastantă între regiuni și țări

Acceptarea sau respingerea austerității depinde în mare măsură de nivelul de inegalitate și de încrederea în instituții. În țările cu disparități sociale accentuate și plase de siguranță slabe, tensiunile sunt mai frecvente, după cum arată situația actuală din Kenya. În schimb, în contextele în care guvernanța se îmbunătățește, calmul poate fi restabilit: în Sri Lanka, după o criză politică majoră în 2022, sosirea unui nou guvern anticorupție în 2024 a contribuit la reducerea tensiunilor.

Natura măsurilor de austeritate influențează, de asemenea, reacțiile sociale. În America Latină, unde mai mult de 90% din planuri includ creșteri de taxe, protestele sunt adesea imediate. În schimb, în țările emergente din Asia și Europa, guvernele favorizează în general reducerea cheltuielilor publice, ceea ce tinde să provoace mai puține reacții sociale pe termen scurt.

Austeritatea în Europa emergentă tinde să se bazeze mai mult pe reducerea cheltuielilor. Totuși, în toate regiunile, consolidarea fiscală combină de obicei atât creșterea veniturilor, cât și reducerea cheltuielilor. În ceea ce privește tulburările sociale, definite ca fiind apariția unor evenimente precum proteste de stradă, revolte, demonstrații majore și alte forme de tensiuni interne, Europa Emergentă nu a înregistrat astfel de evenimente 2 ani la rând (2023 și 2024), marcând o perioadă de calm.

România are de parcurs un traseu sinuos în următorii ani

În ceea ce privește România, care se confruntă cu cel mai mare deficit bugetar din UE, țara este pregătită să pună în aplicare al doilea pachet de măsuri fiscale începând cu jumătatea lunii august. Introdus pentru a reduce deficitul de peste 9% din PIB, acest pachet va pune presiune pe peisajul social, economic și politic local.

„România ar urma să parcurgă în următorii ani un traseu sinuos pentru care consolidarea fiscală este – putem spune – o „Stea a Nordului”. Această direcție va reclama din partea factorului politic provocarea de a defini nu doar o strategie fezabilă, dar și abilitatea de a obține și apoi, apăra, un contract social cu toate forțele impactate (spațiul corporativ, populație, sindicate). Provocarea ar veni din orizontul lung de timp pentru care trebuie securizat acest contract social respectiv cel puțin 4-5 ani.

În același sens, condiția sine qua non pentru ca România să reușească o constituie stabilitatea politică. În absența acesteia, orice narativ cu privire la măsurile de consolidare fiscală, precum și orice execuție a acestei strategii (oricât de bine articulate „pe hârtie”) vor călători pe o gheață foarte subțire, expunând România la riscul de a nu ajunge la destinația dorită, cu implicații asupra rating-ului suveran, a costurilor de finanțare, precum și a tracțiunii în afaceri și apetenței investiționale”, a declarat Bogdan Nichișoiu, Regional (Central & Eastern Europe) Enhanced Information Manager.