George Simion a luat cu asalt clădirea ASF

Un protest inedit cu tunuri și valize cu prime pentru ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară), sub conducerea lui George Simion.

Protest AUR la ASF
Protest AUR la ASF. SURSA Foto: INQUAM

Incidentul s-a petrecut vineri, ora 9:00, în fața clădirii instituției (Splaiul Independenței, nr. 15).

„Propunem desființarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și trecerea controlului asupra pieței asigurărilor sub coordonarea Băncii Naționale a României”, spunea, recent, liderul AUR.

La manifestația organizată de AUR București a luat parte și șeful partidului George Simion, dar și Mihai Enache, candidatul grupării la primăria Capitalei. George Simion vrea să intre cu protestatarii AUR la ASF, în timp ce jandarmii păzesc intrarea în instituție.

„RCA-ul s-a dublat, primele le-ați încasat!

La protestul din această dimineață le-am adus celor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară valize cu prime, că poate nu le-au ajuns cele pe care și le-au acordat în vreme ce falimentau companiile de asigurări și umflau tariful RCA pentru transportatori”, a spus și Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei.

Protest Aur la ASF
Protest AUR la ASF. SURSA Foto: INQUAM

Comasarea alegerilor este neconstituțională

În altă ordine de idei, președintele AUR, George Simion, a declarat într-o intervenție telefonică la emisiunea lui Marius Tucă că nu este de acord cu comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale.

Liderul AUR consideră această propunere neconstituțională. George Simion a subliniat că partidul nu se opune comasării alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidențiale.

În contextul propunerilor liderilor PNL privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, programate pentru data de 9 iunie, liderul AUR a respins această idee, calificând-o drept „nemulțumitoare și neconstituțională”.

AUR susține că această propunere reprezintă o încercare de a schimba discursul public și de a distragă atenția de la protestele care au avut loc recent în țară, inclusiv cele de la Afumați.

„Nu! Una este șmecheria și alta este nerespectarea legilor și a Constituției. Chestiunea asta excede cadrul prostiei. Nu este constituțional. Dacă ar fi o soluție constituțională în cazul localelor comasate cu alegerile prezidențiale, în cazul comasării alegerilor europarlamentare cu alegerile locale este vorba de neconstituționalitate dovedită printr-o decizie a Curții Constituționale. Nu există așa ceva. Este o fumigenă pentru a schimba discursul public și a distrage atenția de la protestele de la Afumați și din toată țara.”, spune acesta.