Audi va fabrica automobile în Ungaria

Audi va fabrica automobile în Ungaria
Publicat de CAPITAL la 23 august 2010, 18:09

Audi intenţionează să fabrice integral automobile la o fabrică situată în Gyor, din vestul Ungariei, ceea ce ar explica achiziţia recentă a unui teren în această zonă, a relatat publicaţia germană Automobilwoche, citată de Portfolio.hu.Dacă informaţia este corectă, Ungaria a fost preferată Statelor Unite, pentru înfiinţarea unei noi uzine Audi.În prezent, activităţile Audi la Gyor constau în producţia de motoare şi asamblarea de maşini.Odată cu finalizarea proiectului

Audi intenţionează să fabrice integral automobile la o fabrică situată în Gyor, din vestul Ungariei, ceea ce ar explica achiziţia recentă a unui teren în această zonă, a relatat publicaţia germană Automobilwoche, citată de Portfolio.hu.

Dacă informaţia este corectă, Ungaria a fost preferată Statelor Unite, pentru înfiinţarea unei noi uzine Audi.

În prezent, activităţile Audi la Gyor constau în producţia de motoare şi asamblarea de maşini.

Odată cu finalizarea proiectului de extindere a operaţiunilor, grupul german va fi pregătit să fabrice integral automobile în Ungaria, astfel încât Gyor va putea avea un rol strategic în rândul unităţilor de producţie ale Audi.

Ungaria a fost preferată fabricii din SUA pentru infrastructura solidă de furnizori şi forţa de muncă de înaltă calificare mai ieftină.

Planul privind noua fabrică din Gyor arată clar că grupul Volkswagen urmăreşte obiectivul declarat de a deveni cel mai mare producător auto la nivel mondial.

Audi are un rol esenţial în această strategie, cu obiectivul de a deveni lider mondial pe segmentul automobilelor de lux, cu vânzări de cel puţin 1,5 milioane de unităţi în 2015.

SURSA: Mediafax

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.