"În perioada 24.08.2016 – 25.08.2016, reprezentanţii CNADNR au efectuat o vizită în teren pentru verificarea mobilizării prestatorului cu privire la ritmul lucrărilor de forare. Astfel, s-a constatat la faţa locului că instalaţiile de foraj necesare sunt mobilizate iar prelevarea probelor de pământuri, descrierea litologică a acestora, etichetarea, împachetarea şi transportul lor de pe amplasamentele forajelor către laboratoarele de analiză se fac respectându-se prevederile standardelor şi a normativelor în vigoare", se arată într-un comunicat al companiei. 

Potrivit CNADNR, pe secţiunea 1, Sibiu – Boiţa, investigaţiile geotehnice în teren sunt realizate în proporţie de aproximativ 75%, iar pe secţiunea 5, Curtea de Argeş – Piteşti, gradul de realizare este de aproximativ 80%. 

Totodată, pe secţiunea 4, Văleni – Curtea de Argeş investigaţiile geotehnice în teren sunt realizate în proporţie de aproximativ 35 %. 

"Precizăm că Studiul Geotehnic Preliminar pentru Secţiunea 1 şi Secţiunea 5 a fost predat în data de 12.08.2016, acesta fiind, la momentual actual, în analiza CNADNR", se mai arată în comunicat.

SURSA: Agerpres