Tabloul e de coşmar, iar disperarea clocoteşte. Rezumatul arată un stat lipsit de idei, care îţi ia banii din buzunar ca un balaur vorace.

Constatând că din furia sindicatelor nu s-a reţinut decât aruncatul caschetelor poliţiştilor pe caldarâmul Cotrocenilor, m-am gândit să vă ofer o recapitulare a modalităţilor în care statul şi-a băgat mâna –  adânc de tot, pâna la cot – în buzunarul dumneavoastră. Tabloul e de coşmar, iar disperarea clocoteşte. Rezumatul arată un stat lipsit de idei, care îţi ia banii din buzunar ca un balaur vorace. Întâi, anul a început cu sporuri salariale tăiate. Harşti – sporul de doctorat! Trosc – sporul de noapte! Pleosc – sporul de weekend în spitale! Tac – au zburat şi orele suplimentare plătite în plus! Pac – indemnizaţia de navetă a profesorilor ce predau la sat. Desigur, existau şi sporuri aberante – gen sporul de radiaţii cosmice pentru piloţii ROMATSA, instituţie care are în continuare „doar“ de 60 de salarii compensatorii la disponibilizare. Sporul de xerox pentru secretare, de pildă, a fost scos, dar sporul de stres neuropsihic pentru aparatul din justiţie a rămas, nu ştie nimeni pe ce criteriu. Simultan, au fost tăiate şi multe din sporurile de conducere în instituţiile publice – multe, aberant, brusc, cu peste 50%! Apoi, anul a continuat cu tăierea de salarii cu 25%. Diferenţele au fost enorme şi au venit în plus faţă de tăierile de sporuri de conducere. Mulţi directori dintre cei mai bine remuneraţi în sectorul de stat au înregistrat scăderi ale salariilor la jumătate, cumulate doar din scăderea sporurilor (doctorat, conducere, comisii etc.) şi aplicarea lui 25%. Nu le plâng pe umeri, încerc doar să explic un fenomen. Ca bonus, statul s-a gândit să le şterpelească şi tichetele de masă. În spitale precum Spitalul Universitar,  personalul mai primeşte tichete doar cu porţia. Pentru poliţişti, s-a scos norma de hrană şi indemnizaţia pentru echipament. Cu mare dificultate, s-a păstrat subvenţionarea unor chirii, deşi în cuantum redus.

După taierile de salarii, Guvernul s-a gândit că preţurile sunt prea mici. A hotărât, aşadar, vitejeşte, ca de pe azi pe poimâine, majorarea TVA-ului. Ordonanţa de urgenţă nu a apucat nici măcar să fie tipărită la Monitorul Oficial şi ea trebuia deja aplicată la Urlaţi. Inflaţia astfel creată este tot un atentat la buzunarul omului de rând – el simte la fiecare produs pe care îl cumpără rezultatul elanului muncitoresc guvernamental. În plus, cei cu credite în euro au fost penalizaţi de deprecierea leului, iar rate mai mari se achită din salarii mai mici. Nu e tot. Subvenţia pe gigacalorie va fi diminuată; nu însă şi subvenţia pe căsătorie – acei 200 de euro pentru fiecare Ionel şi Mărioara care se căsătoresc, o trăsnaie totală de 3,2 milioane de euro doar în primul trimestru. Va veni desigur şi o nouă majorare a preţului la gaze – aşteptaţi-vă la minimum 5%-10% în plus la facturile de la iarnă. De aceea, frunza va deveni în scurt timp o imagine reprezentativă pentru România – un brand autentic de ţară. Mulţi români vor rămâne doar cu ea, asemenea lui Adam şi Eva, acoperindu-le modestia, cel puţin în cazul în care continuă această nenorocită foarfecă triplă: tăieri de venituri – creşteri de taxe – majorări de preţuri.

Răzvan Orăşanu este fost consilier al primului-ministru