Atac de ultima oră! Firea nu se lasă: șterge pe jos cu Carmen Dan! Dezvăluiri în premieră

Atac de ultima oră! Firea nu se lasă: șterge pe jos cu Carmen Dan! Dezvăluiri în premieră
Publicat de Anca Andrei la 8 septembrie 2018, 14:30

Gabriela Firea nu rămâne datoare cu nimic și nu uită nicio clipă că a fost o viață întreagă jurnalistă cu veleități de PR. Aceasta îi dă o replică jurnalistului Dan Andronic, care a explicat într-un editorial pentru Evenimentul Zilei că primarul Capitalei a încercat să „fugă” din București în perioada protestelor din 10 august pentru a nu-i fi lezată imaginea.

Atât primarii cât și prefecții au posibilitatea, potrivit legii, să-și delege atribuțiile dintr-un anumit domeniu. Tema “fugii din țară” este una complet falsă, câtă vreme atât eu, cât și doamna prefect puteam fi la București pe 10 august și să delegăm atribuțiile privind desfășurarea mitingului către subprefect și viceprimar. De doi ani, și nu de acum, atribuțiile mele că primar referitoare la adunările publice sunt delegate către Dl Viceprimar Aurelian Bădulescu.

Faptul că doamna prefect a răspuns solicitărilor colegilor noștri de la MAI, deși putea delega atribitiile către subprefect, demonstrează că nu a avut niciodată în intenție să fugă de vreo responsabilitate, deși i se interzisese de către doamna Dan să plece în deplasare. La Tokio și Tallin nu mergeam la simpozioane, ci pentru teme de mare interes pentru cetățenii din București:

studiul de fezabilitate realizat de compania niponă Itochu, necesar modernizării rețelei de termoficare din București (Radet) iar la Tallinn pentru schimb de experiență privind Președinția rotativă a UE și procesul de digitalizare al administrației locale.

Faptul că Doamna Dan transmite în continuare prin  terți că doamna prefect a vrut să fugă din țară, câtă vreme această putea fi la București și să-și delege atribuțiile, îmi confirmă convingerea că a vrut să aibă un țap ispășitor, în persoană doamnei prefect.

De aceea, consider că Doamna Dan nu este un ministru bun, pentru că nu are curajul răspunderii pentru faptele sale. Angajații MAI, lucrători de la Jandarmerie, Poliția Capitalei, Brigada Rutieră, DGIPI nu au absolut nicio vină. Ei sunt profesioniști și unii dintre ei chiar militari de carieră, dar sunt victimele unui management defectuos care sper să se sfârșească, spre binele prestigiului MAI

”, a fost reacţia Gabrielei Firea după publicarea unui editorial semnat de Dan Andronic.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.