Guvernatorul regiunii Hmelniţki, Serhi Hamali, a îndemnat populaţia să rămână la adăpost. „În regiunea Hmelnițki, se aud explozii. Aveţi grijă de voi. Staţi în adăposturi!”, a scris acesta pe Telegram.

Primarul oraşului Hmelnițki, Oleksandr Simcişin, de asemenea, a confirmat și că a avut loc o explozie în centrul regional.

A fost activat sistemul de apărare antiaeriană

Șeful Administraţiei Militare Regionale Kiev, Oleksi Kuleba, a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că în regiune a fost activat sistemul de apărare antiaeriană, transmite portalul de ştiri Babel. Într-un mesaj postat pe Telegram, Kuleba a îndemnat populaţia regiunii Kiev să rămână la adăpost. Deocamdată, nu există informaţii suplimentare.

Armata rusă se pregătește de luptă în Herson

Conform unui comunicat remis de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, ocupanţii ruşi care au rămas în orașul Herson îmbracă haine civile și se mută în casele abandonate de localnici, scrie agenția RBC.

„Inamicul pregătește Hersonul pentru lupte de stradă” – remarcată Statul Major al Ucrainei.

Rușii au lovit în centrul Ucrainei

Rușii au lovit în centrul Ucrainei, în regiunea Cerkasî, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Anunțul a fost făcut de către șeful Administraţiei Militare Regionale Cerkasi, Ihor Tabureţ.

„În timpul unei alerte de raid aerian, inamicul a atacat regiunea Cerkasi. Informaţii despre consecințe – mai târziu. Serviciile de intervenţie sunt la faţa locului”, a scris acesta pe Telegram.

În același timp, în sudul Ucrainei, sistemul de apărare antiaeriană din Odesa a fost declanșat în timpul unei alerte de raid aerian, în noaptea de vineri spre sâmbătă, transmit canale locale de Telegram. Locuitorii Odesei au fost îndemnaţi să rămână la adăpost. Deocamdată, nu există date suplimentare sau informaţii din partea autorităţilor.

Rușii au bombardat aproape jumătate din capacitatea de generare a energiei termice a Ucrainei

Ministrul ucrainean al Energiei, German Galuşcenko, a precizat că Rusia a lovit cel puţin jumătate din capacitatea de generare de energie termică a Ucrainei. Au fost provocate daune de miliarde de dolari. Oficialul a precizat că nu toate acele unităţi de energie au încetat complet să funcţioneze.

După atacurile care au lovit 30-40% din infrastructura electrică a Ucrainei, Galuşcenko a spus că Ucraina ar putea avea nevoie de importuri de energie electrică pentru a trece peste iarnă. Traderii au purtat deja negocieri cu furnizorii.

Rusia a atacat folosind rachete și alte muniţii pentru a viza Kievul şi infrastructura majoră de energie şi de încălzire, acțiune pe care liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat că este o reacţie la atacul ucrainean asupra unui pod către Crimeea anexată.

„Este o capacitate destul de mare. Vă pot spune că este… cel puţin jumătate din capacitatea de generare energie termică, chiar mai mult”, a spus Galuşcenko, întrebat despre amploarea pagubelor.