Procesul verbal care constată infracțiunea, precum și unele deplasări de prețuri față de listele în vigoare, a fost înaintat Parchetului de Ilfov spre cele de regulă.

După șapte zile, Serviciul de speculă al Primăriei Municipiului București a primit o altă reclamație din partea d-lui Șt. Ionescu, domiciliat în str. Regală 7.

Delegat să cerceteze cazul, d. Gh. Rusescu, directorul ordonanțărilor Municipiului și inspector de control în acel serviciu, a constatat că d. Ștefan Ionescu a fost jefuit după cum urmează:

Una friptură de miel lei 3.000, o sticlă de vin Mott de trei sferturi, cumpărată de la depozit cu 400 lei, a fost marcată de oamenii d-lui Răcaru cu 940 lei, un gogoșar în oțet, care la începutul toamnei n-a costat cu material cu tot decât cel mult 20 lei, a fost încasat cu 120 lei bucata, iar o cafea, pretinsă a fi naturală, 200 lei.

Chelnerul care servea masa nu s-a lăsat nici el mai pe jos.

A calculat remiza la nota de consumație, inclusiv timbrele, a socotit 15% și apoi a mai încărcat și peste acest procentaj arbitrar care s-ar fi ridicat la 810 lei, luând în total, partea lui, 1000 lei, sumă rotundă.

Faptul că în local erau servite fripturi și mititei deși era zi oprită nici n-ar mai trebui luat în considerație întrucât la „Răcaru” nu se ține seamă de zilele de post.

Actele dresate de d. inspector de control Gh. Rusescu au fost înaintate, deasemenea, Parchetului de Ilfov.

Deși era vorba de două fapte distincte, de două constatări aparte, în zile diferite și instrumentate fiecare de alt inspector, Parchetul de Ilfov a conexat procesele verbal dresate în zilele de 10 și 20 ianuarie, dând rechizitoriul de trimitere în judecată nr. 13.771 din 30 ianuarie, care a fost repartizat spre judecare secției 6 sabotaj.

Și pentru că Ministerul Justiției a luat măsura ca în toate cazurile de flagrant delict de sabotaj să se procedeze la arestarea infractorului, Parchetul a ordonat să fie depus la Văcărești Trandafir Boboc, de 32 de ani, care este astăzi proprietarul restaurantului Răcaru.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric