Arde pământul în România! A izbucnit un incendiu uriaş. Autorităţile, în alertă

Arde pământul în România! A izbucnit un incendiu uriaş. Autorităţile, în alertă
Publicat de Valentina Drăgoi la 16 august 2021, 12:22

Un puternic incendiu de vegetație a izbucnit în România. Peste 90 de pompieri s-au mobilizat pentru stingerea focului. Potrivit ultimelor informații flăcările se manifestă în golul alpin al Munţilor Şureanu.

România este sub flăcări. Potrivit ultimelor informații, mai bine de 90 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara s-au mobilizat în cursul zilei de luni pentru punerea sub control a incendiului de vegetaţieuscată. Incendiul se manifestă în golul alpin al Munţilor Şureanu.

Potrivit ISU Hunedoara, incendiul de vegetație a izbucnit încă din cursul zilei de sâmbătă în zona Vârful lui Pătru și s-a extins la aproximativ opt hectare de vegetaţie uscată, la o altitudine de aproape 1.400 de metri.

În ceea ce privește intervenția pompierilor, aceasta este destul de solicitată, în contextul în care echipele sunt nevoite să meargă pe jos, timp de două ore, până la zona afectată de incendiu, terenul fiind unul abrupt.

Pompierii, obligați să care apă în spate pentru a stinge incendiul 

„Pompieri, pădurari ai Direcţiei Silvice Hunedoara şi voluntari ai SVSU Petrila au reuşit să evite înaintarea agresivă a arderii la fondul forestier. Din fericire, în acea zona montană nu sunt amplasate aşezări umane sau cabane”, a menţionat ISU Hunedoara.

Sursa citată mai precizează că pentru a stinge flăcările, pompierii sunt nevoiți să care apă în spate, în rucsaci special prevăzuţi cu instalaţie de dispersare a apei. În ceea ce privește alimentarea cu apă, aceasta se realizează din două rezervoare cu capacitate de 2.000 de litri, transportate în zona montană cu autospeciale de teren, până unde permite drumul forestier.

Totodată, pompierii acționează cu echipamente de înăbuşire a arderii, dar şi cu un utilaj greu pentru realizarea unei centuri de protecţie prin decopertarea solului.

Sursa citată mai precizează că în cursul dimineții de luni, incendiul era mocnit, fără flacără ci doar cu degajări de fum. ISU Hunedoara precizează că încă sunt stabilite cauzele care au dus la producerea flăcărilor.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.