“Am luat în arendă 50 hectare de păşune, am cumpărat 30 de vaci şi am pornit la drum cu ajutorul banilor primiţi de la Uniune. Pentru punctajul acumulat, ne-au revenit 18.000 euro. Proiectul nostru se derulează pe o perioadă de trei ani, astfel încât am primit în urmă cu un an şi jumătate, când am semnat contractual cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală, 60% din sumă, urmând ca la finalizarea proiectului să primim şi restul banilor”, povesteşte Hadnagy Jolan din Lupeni, judeţul Harghita.
Pentru a fi considerat eligibil şi a primi banii de la UE, un solicitant trebuie să aibă vârsta de până la 40 de ani neîmpliniţi la momentul depunerii cererii şi să preia pentru prima dată o exploataţie agricolă cu o dimensiune minimă de 6 UDE (Unităţi de Dimensiune Economică). În acest caz va primi 10.000 euro nerambursabili. Pentru fiecare UDE suplimentară se acordă 2.000 euro, dar sprijinul total nu poate depăşi 25.000 euro, indiferent de dimensiunea exploataţiei. Astfel, pentru culturi de câmp (cereale şi plante tehnice) dimensiunea minimă este de 20 hectare. În plus, ferma trebuie să fie înregistrată în Registrul exploataţiilor agricole.
Tinerii beneficiari aveau déjà legături cu agricultura
Cea mai mare parte a beneficiarilor lucrau déjà în agricultură sau au părinţi care locuiesc şi muncesc la sat.
“Am apelat la acest program pentru a porni o exploataţie, eu muncind pământul şi înainte şi având experienţă în lucrul la ţară. Am 80 hectare pe care le cultiv cu cereale, de la grâu, la floarea soarelui şi orz”, ne-a spus Gabriela Mercur din Ghindăreşti, judeţul Constanţa.
Tinerii spun că acest program european este foarte avantajos pentru că le dă şansa de a demara ceva pe cont propriu. “Este o idée bună. Eu lucram în domeniu şi acum am putut cumpăra mai multe animale pentru a face o fermă cu peste 30 de vaci. Nici nu m-am lovit de birocraţie. Este foarte bine ca tinerii să încerce să acceseze aceste fonduri”, a spus Hadnagy Jolan.
Dintre tinerii care au semnat déjà contractele cu Agenţia de Plăţi, mai mult de jumătate au primit suma maximă nerambursabilă oferită. Astfel, 1.563 de tineri fermieri au dreptul la 25.000 euro pentru a porni o investiţie în cultivarea cerealelor, în apicultură, horticultură, pomicultură sau creşterea animalelor.
Încă 4.000 de tineri aşteaptă să fie declaraţi eligibili pentru a primi banii
Până în prezent, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a primit 6.572 de cereri de finanţare pentru Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Potrivit datelor oferite de APDRP, valoarea proiectelor depuse de tineri este de 136,7 milioane euro. Până în acest moment Agenţia a semnat 2.783 de contracte cu tinerii fermieri, în valoare de 58,6 milioane euro. Plăţile efectuate până în acest moment, de către APDRP, în conturile beneficiarilor de proiecte, ajung la valoarea de 35,2 milioane euro.
Contribuţia publică aferentă totală a Măsurii 112 este de 337.221.484 euro din care 80% reprezintă contribuţia Uniunii Europene şi 20% contribuţia Guvernului României.

Te-ar putea interesa și: