Aproape 200 de români au revenit în țară. Ce măsuri au luat autoritățile

Aproape 200 de români au revenit în țară. Ce măsuri au luat autoritățile
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 19 martie 2020, 13:20

În plină pandemie de coronavirus, autoritățile iau măsuri extrem de dure și de ultimă oră. În ultimele ore, aproape 200 de români au revenit în țară. S-a aflat și ce se va întâmpla cu aceștia.

În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați temporar în străinătate și care au fost afectați de măsurile întreprinse de statele europene pentru gestionarea și prevenirea epidemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de ieri a fost facilitată repatrierea a 100 de cetățeni români (74 din Malta și 26 din Egipt) care au revenit în siguranță în țară, iar în cursul acestei dimineți alți 89 de cetățeni români au revenit cu bine din Spania, în urma demersurilor MAE și ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

MAE reînnoiește apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale și recomandarea ca turiștii sau cetățenii români aflați temporar în străinătate să revină de urgență în țară.

Totodată, MAE face apel la cetățenii români de a da dovadă de înțelegere și responsabilitate și de a evalua în mod responsabil oportunitatea călătoriilor în străinătate în acest moment. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară. De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.