În ciuda aprecierii puternice a cotaţiilor acţiunilor şi unităţilor de fond de anul trecut, numărul investitorilor din piaţă a urcat nesemnificativ, iar lichiditatea a continuat să scadă.

Numărul total al investitorilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a ajuns, la finele anului trecut, la 94.500, în creştere uşoară faţă de 2008, când se numărau circa 92.800 de conturi, conform datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Cifra conturilor active pentru tranzacţionarea de acţiuni este însă mult mai mică, pentru tot anul trecut fiind sub 10.000.

2009 a fost un an de creştere masivă a cotaţiilor, cu posibilităţi semnificative de câştig pentru cei care au intrat în piaţă în apropierea minimelor. De altfel, valoarea portofoliilor a urcat cu 52%, conform FCI, ajungând până la 11,59 miliarde lei. Din păcate, numărul celor care au reuşit să profite de aprecierea puternică a cotaţiilor este foarte redus. Conform BVB, numărul conturilor de vânzare a fost în fiecare lună mai mare decât cel al conturilor de cumpărare, ceea ce arată că, atraşi de recuperarea parţială a pierderilor din 2008, mulţi investitori au intrat în piaţă doar pentru a-şi lichida portofoliile.

Se poate spune că, după ce au fost loviţi din plin de căderile din 2008, când niciun portofoliu nu a rămas la valoarea din anul precedent, investitorii nu mai cred decât foarte greu în revenire. Singura lună de anul trecut în care cumpărătorii au depăşit vânzătorii a fost februarie. Cu un total de 4.519 conturi de cumpărare şi 4.415 de vânzare pentru investitorii rezidenţi, februarie se „laudă“ şi cu cea mai slabă perioadă a anului ca număr de activi. Cifrele nu sunt însă o surpriză dacă luăm în considerare şi faptul că în februarie au fost atinse minimele anului trecut în cotaţiile indicilor.

Septembrie, luna record a lui 2009

196-47244-34_creion_05.jpgCu alte cuvinte, investitorii se fereau să vândă deoarece pierderea era prea mare. Aprecierea cotaţiilor a dus şi la creşterea numărului de tranzacţii. Valoarea zilnică însă a rămas mai mică decât în 2008. Lichiditatea medie zilnică din 2009 s-a situat la 20,37 milioane lei, în scădere de la 27,8 milioane lei în anul precedent. Calculată în euro, lichiditatea a scăzut mai mult, 4,8 milioane euro faţă de 7,54 milioane euro. Numărul de tranzacţii s-a ridicat la 1,31 milioane în 2009, în scădere de la 1,34 milioane, însă s-au tranzacţionat mai multe acţiuni, 14,43 miliarde faţă de 12,84 miliarde.

Luna de vârf din 2009 a fost septembrie, când numărul conturilor de cumpărare a fost 7.201, iar cel de vânzare,  9.418, ambele reprezentând maximul anului pentru investitorii rezidenţi. Septembrie este oricum o lună agitată pentru bursă, acţionarii pregătindu-se de rezultatele la nouă luni ale companiilor.

Investitorii străini, cumpărători neţi

Majoritatea portofoliilor se înscriu în valoarea garantată de FCI. Aproximativ 81.000 de investitori au portofolii care nu depăşesc 11.000 de euro, lucru care arată absenţa investitorilor instituţio­nali puternici. De altfel, numărul conturilor active deschise de persoane juridice a atins maximul anului trecut în aprilie, când cele de cumpărare au ajuns la 397, iar cele de vânzare, la 465.

Începutul anului în curs confirmă evoluţia slabă din 2009. Chiar dacă capitalizarea bursei a urcat de la 80,07 miliarde lei la 85,9 miliarde lei într-o singură lună, lichiditatea zilnică a pieţei de acţiuni a urcat de la 20 la 22 milioane lei. Valoarea se dublează dacă se iau în calcul toate pieţele BVB (obligaţiuni şi titluri de stat, options, futures, unităţi de fond), lichiditatea zilnică medie ajungând, după 24 de şedinţe de tranzacţionare, la 40,2 milioane lei. De altfel, la sfârşitul lui ianuarie, BVB a înregistrat un record istoric în tranzacţionarea de titluri de stat, fiind încheiată o tranzacţie pe piaţa Deal de 88,7 milioane lei, iar valoarea totală a operaţiunilor cu titluri de stat s-a ridicat la 104,1 milioane lei. Până săptămâna trecută, valoarea operaţiunilor efectuate cu alte instrumente decât acţiunile a ajuns la 420,8 milioane lei, în timp ce titlurile companiilor au adunat 544,8 milioane lei.

O veste bună la început de an vine de la investitorii străini, care au fost cumpărători neţi în ianuarie, chiar dacă tranzacţiile lor au reprezentat doar 40% din totalul pieţei de acţiuni. Vânzările nerezidenţilor s-au ridicat la 63,2 milioane lei, în timp ce achiziţiile au fost de 82,5 milioane lei, de unde rezultă cumpărări nete în valoare de 20,6 milioane lei. De asemenea, persoanele juridice rezidente au efectuat achiziţii nete de aproape 22,1 milioane lei, indicând o încredere a acestora în piaţă mai mare decât cea a persoanelor fizice.

În ciuda dificultăţilor majore de anul trecut înregistrate de intermediari, casele de brokeraj îndreptate către retail au reuşit să se menţină în top. Intercapital Invest, brokerul care a intermediat şi singurele oferte publice iniţiale din 2009, ale fondurilor OTP WiseRO şi OTP Green Energy, a reuşit să-şi mărească numărul de clienţi, în ciuda scăderii cifrei de afaceri. „Numărul clienţilor investitori ai Intercapital a atins 4.257 la sfârşitul anului 2009, faţă de 4.055, la finele lui 2008“, spune Răzvan Paşol, preşedintele companiei. Rezultatul net estimat pentru 2009 este însă apropiat de zero.

196-47245-34_razvanpasol_05_cc.jpgNumărul clienţilor investitori ai Intercapital Invest a atins 4.257 la sfârşitul anului 2009, în creştere de la 4.055 de investitori la finele anului precedent.
Răzvan Paşol, preşedintele Intercapital Invest

85,9 miliarde lei este valoarea la zi a capitalizării BVB, în care este inclusă şi capitalizarea Erste Bank, în creştere de la 80 mld. lei la finele lui 2009