Apel disperat al unui medic! Situație gravă în spital. Nu au echipamente de protecție împotriva COVID-19

Apel disperat al unui medic! Situație gravă în spital. Nu au echipamente de protecție împotriva COVID-19
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 25 martie 2020, 08:20

Aperl disperat al unui medic de la un spital dintr-un mare oraș din România. Situația este extrem de gravă. Nu există ecipamente de protecție împotriva COVID-19, deși există o persoană infectată cu coronavirus în spital.

Situație extrem de gravă la Spitalul Militar din Sibiu. Un medic trage un semnal de alarmă. Sunt probleme foarte mari. Personalul medical nu are echipament de protecție împotriva COVID-19.

Situație gravă la spitalul din Sibiu

Chiar dacă medicii nu au echipament de protecție, au intrat în contact cu un pacient diagnosticat cu coronavirus.

„Sunt medic de urgență CPU Spitalul Militar Sibiu. Nu avem echipament de protecție, avem deja un caz de COVID-19, plămân pozitiv la CT. Managerul Spitalului a decis să fie testat pacientul după trei zile de la internare, a refuzat să testeze personalul contact, spunând că testarea este doar pentru pacienți, nu pentru personalul medical”, reclamă medicul pe o rețea de socializare.

Medicul s-a adresat autorităților, întrebându-le unde vor să ajungă cu acest plan și dacă doresc închiderea spitalului.

„Această atitudine de amatorism managerial va atrage consecințele închiderii unui spital care ar trebui să fie unul strategic. Nu avem echipament de protecție, nu avem personal, spitalul nu are un plan în ceea ce privește circuitul pacienților infectați. Doriți închiderea spitalului? Va fi în maxim două săptămâni dacă nu aduceți medici militari cu experiență managerială”, a mai scris medicul, care afirmă că directorul unității medicale i-ar fi amenințat pe doctori cu desfacerea contractului de muncă.

După postarea medicului, prefectul Sibiului, Mircea Crețu, a cerut DSP Sibiu să verifice situația de la Spitalul Militar din oraș.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.