”În România erau peste 23,6 milioane de utilizatori activi de telefonie mobilă, iar şase milioane de utilizatori folosesc date mobile. Operatorii mobili virtuali reprezintă soluţia pentru a stăvili goana după spectru. Investiţiile majore vor merge spre crearea de noi servicii şi mai puţin pe infrastructură”, a spus Vreme.
Fostul ministru al Comunicaţiilor a subliniat că în România au fost descărcate, în 2011, 29 de miliarde de aplicaţii, iar estimarea pentru 2014 arată mai mult de o dublare a acestui segment. ”Va exploda şi piaţa aplicaţiilor mobile. Cei mai mulţi români descarcă aplicaţii pentru reţele de socializare, urmate de cele pentru informare, din zona muzicii, jocuri, divertisment. La ora actuală, 29 miliarde de aplicaţii au fost downloadate în România şi 76 miliarde de aplicaţii vor fi descărcate până în 2014”, a mai spus acesta, citat de Agerpres.
Potrivit lui Vreme, intervenţia MVNO poate crea ecosisteme de aplicaţii, în condițiile în care mai mulţi retaileri s-au gândit să ofere servicii de telefonie mobilă sub marcă proprie în ţările occidentale, în funcţie şi de targetul de clienţi. ”Mă întreb cine va fi primul MVNO activ din România? Nu este exclus să avem ca MVNO un retailer mare din România, un jucător de pe piaţa de broadband sau, de ce nu, o echipă de fotbal. Apariţia operatorilor mobili virtuali deschide noi businessuri în România”, a menţionat el.
Operatorul mobil virtual (MVNO) este definit de ANCOM ca acea entitate care furnizează servicii de comunicaţii electronice la puncte mobile, fără a deţine o licenţă proprie de utilizare a frecvenţelor radio şi fără a avea în mod necesar, în totalitate sau parţial, infrastructura cerută pentru a furniza servicii de telefonie mobilă.
Apariția operatorilor mobili virtuali va determina noi businessuri în România
24 aprilie 2012, 12:20
Ultima modificare în 24 aprilie 2012, 15:20
Apariţia operatorilor mobili virtuali în România (MVNO) va duce la dezvoltarea de noi businessuri la nivel local, mai ales în contextul în care în 2011 românii au descărcat 29 milliarde de aplicaţii, iar avântul pe care l-au luat vânzările de smartphoneuri este unul important, a declarat Valerian Vreme, deputat în Comisia IT&C şi fost ministru al Comunicaţiilor, la un eveniment de specialitate.
Etichete: business,
mobil,
operator
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Vodafone, aproape de achiziţionarea Cable & Wireless Worldwide
- Chinezii de la ZTE vor să vândă 100 milioane de smartphone-uri pe an în 2015
- RCS&RDS versus Antena Group: Un război care a pornit de la o televiziune sportivă
- Poziţia oficială a Kaspersky Lab cu privire la arestarea hackerilor românii de către DIICOT
- FBI: Sute de mii de oameni ar putea rămâne fără internet din iulie
- NOUA ORDINE în LUME: Internetul este acum ameninţat
- Cum să primeşti o avere pentru funcţia de preşedinte? Google ştie
- Laptopuri care costă cât o maşină second hand
- Gadgeturi pe care să le iei cu tine în minivacanţă
- Se înteţesc zvonurile despre lansarea unui iPad de către Apple, pe care Steve Jobs nu-l voia