Apare o nouă forță la nivel mondial! Totul a fost stabilit chiar astăzi. Cinci mari puteri și-au dat mâna

Apare o nouă forță la nivel mondial! Totul a fost stabilit chiar astăzi. Cinci mari puteri și-au dat mâna

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 23 iunie 2022, 00:00

Având în vedere sancțiunile impuse de Occident Rusiei, despre care Vladimir Putin spune că depășesc „bunul simț și logica economică elementară”, Kremlinul face o nouă mutare. Planul este deja în mișcare și deja se pot observa primele rezultate pozitive.

Preşedintele rus Vladimir Putin a pledat miercuri pentru o întărirea a legăturilor între statele BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), pe fondul sancţiunilor occidentale fără precedent care lovesc economia ţării sale din cauza invaziei ruse în Ucraina.

Rusia, soluții pentru a scăpa de sancțiunile internaționale

„Oamenii de afaceri din ţările noastre sunt nevoiţi să-şi dezvolte activităţile în condiţii dificile pentru că partenerii occidentali neglijează principiile de bază ale economiei de piaţă, ale comerţului liber”, a declarat Putin, adresându-se participanţilor la Forumul economic al BRICS, în preziua unui summit virtual al acestor state.

În intervenţia sa, preşedintele rus a criticat „instituirea permanentă de noi sancţiuni din motive politice”, care contrazic „bunul simţ şi logica economică elementară”.

În acest context, președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia este în curs de reorientare a comerțului și a exporturilor sale de petrol către țările din grupul BRICS de economii emergente, în urma sancțiunilor occidentale privind războiul din Ucraina.

Pentru a face față sancțiunilor, Rusia încearcă să creeze legături mai strânse cu Asia, încercând să suplinească piețele pe care le-a pierdut în disputa cu Uniunea Europeană și Statele Unite.

Într-un discurs video adresat participanților la Forumul de afaceri BRICS, Putin a declarat că Rusia discută despre creșterea prezenței automobilelor chinezești pe piața rusă, precum și despre deschiderea unor lanțuri de supermarketuri indiene.

„Prezența Rusiei în țările BRICS este în creștere. S-a înregistrat o creștere notabilă a exporturilor de petrol rusesc către China și India”, a declarat Putin, potrivit Reuters.

Importurile Chinei de petrol rusesc au crescut cu 55%

Potrivit datelor Administrației Generale a Vămilor din China, importurile de țiței din Rusia au crescut cu 55% față de anul precedent, ajungând la un nivel record în luna mai, înlocuind Arabia Saudită ca principal furnizor al Chinei, pe măsură ce rafinăriile au profitat de ofertele reduse.

Putin a mai spus că Rusia dezvoltă mecanisme alternative pentru decontările financiare internaționale împreună cu partenerii săi din BRICS.

„Sistemul rus de mesagerie financiară este deschis pentru conectarea cu băncile din țările BRICS. Sistemul rusesc de plăți MIR își extinde prezența. Explorăm posibilitatea de a crea o monedă de rezervă internațională bazată pe coșul de monede BRICS”, a declarat el.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.