Europarlamentarul olandez Sophie in ’t Veld a declarat că alianța eurosceptică va avea suficientă putere pentru a evita încercările susținătorilor blocului european de a le contracara planurile, informează Express.co.uk.

Avertisment crunt pentru UE

Avertismentul său vine după ce 16 partide de dreapta și-au unit forțele pentru a se împotrivi actualei direcții politice a UE. Inițiatorii grupului acuză UE că este „un instrument al forțelor radicale”, care încearcă să construiască un superstat european.

„Va fi din ce în ce mai dificil pentru parlamentarii pro-europeni să construiască un „cordon sanitar”, a declarat eurodeputata olandeză.

O declarație în care se cere o reformă profundă a UE a fost semnată de o serie de partide din Europa. Este vorba de Fidesz al lui Viktor Orban, de formațiunea conservatoare „Lege și Justiție” din Polonia, Adunarea Națională, condusă de Marine Le Pen, de spaniolii din partidul Vox și de formațiunea Frații Italiei, condusă de Matteo Salvini și, respectiv, Giorgia Meloni.

Referindu-se la perspectiva unui supergrup eurosceptic, eurodeputata olandeză a declarat:„Probabil, noul grup va avea acces la resurse financiare semnificative. Perspectiva neplăcută ca Marine Le Pen să se adreseze Parlamentului European din prima linie riscă să devină realitate”, a avertizat ea.

Şi olandezii se tem pentru UE

Citată de Politico, eurodeputata olandeză a declarat că pro-europenii sunt parțial vinovați de acest lucru din cauza „micii lor auto-reflecții”.

Declarația sa reprezintă un impuls semnificativ pentru cauza eurosceptică, multe dintre partidele eurosceptice încercând să colaboreze și în trecut.

În declarația comună semnată de cele 16 partide se spune, printre altele: „UE devine din ce în ce mai mult un instrument al forțelor radicale care ar dori să realizeze o transformare culturală, religioasă și, în cele din urmă, o construcție fără națiuni a Europei, având ca scop crearea … unui superstat european.”

„Cooperarea naţiunilor europene ar trebui să se bazeze pe tradiţie, respectul pentru cultura şi istoria statelor europene, respectul pentru moştenirea iudeo-creştină a Europei şi valorile comune care unesc naţiunile noastre, şi nu pe distrugerea lor ”, consideră semnatarii.

Deși speră să formeze cândva un grup unit în Parlamentul European, există voci care sugerează că acest lucru e încă departe.