Planurile de inceput ale APAPS, enuntate de secretarul de stat Iacob Zelenco in fata Comisiei de privatizare din Senat, nu s-au putut concretiza. O noua lege a privatizarii nu s-a dovedit a fi pe gustul organismelor internationale de a caror bunavointa depinde Romania. Asadar, au ramas doar pe hartie subiecte sensibile ca exercitarea reala a controlului postvanzare, redarea competentelor Curtii de Conturi in domeniul privatizarii, prevederi limpezi in privinta rezilierii contractelor, posibilitatea vanzarii pachetelor reziduale de actiuni apartinand APAPS pe pietele de capital.
In locul legii dorite de Guvern si neagreate de Uniunea Europeana si Banca Mondiala a aparut, totusi, o hotarare de modificare a normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale. In sprijinul initiativei ministrului Ovidiu Musetescu, Executivul a punctat ca noile prevederi sunt corespunzatoare normelor din UE. Ele sunt absolut necesare, avand in vedere existenta unor probleme de interpretare juridica ce au angrenat fostul FPS in peste 10.500 de litigii.
Potentialii investitori trebuie sa stie ca regimul garantiilor este partial schimbat. Garantia de participare in cazul ofertantului selectat este considerata fie plata partiala a pretului, fie avans. Ea nu se mai restituie, la cerere, la data achitarii integrale a pretului sau a avansului. Ofertantul pierde garantia de participare daca-si revoca oferta finala ferma, daca refuza sa semneze contractul de vanzare-cumparare adjudecat sau daca acest contract este desfiintat din vina sa. Aceasta ultima prevedere vine in intampinarea unor situatii de genul neachitarii integrale a avansului la termenul convenit sau neplata a doua rate succesive, in cazul contractelor cu plata in rate si a neonorarii integrale a pretului negociat in cazul contractelor cu plata integrala.
Conditiile participarii la negociere s-au imbogatit si ele pe alocuri. Astfel, persoanele juridice romane si straine, deopotriva, sunt obligate sa depuna la sediul institutiei publice implicate in privatizarea respectiva scrisori de bonitate financiara care sa ateste ca ofertantul are o rata a solvabilitatii generale supraunitare. Companiile romanesti sunt obligate sa faca si dovada achitarii obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari. Cu alte cuvinte, se doreste evitarea unor situatii, frecvente in ultimii ani, in care firme romanesti cu datorii reesalonate sau amanate la plata au cumparat active ale statului, angajandu-se la plata creantelor acestora.
Daca intreprinderile scoase la vanzare nu sunt pe gustul nimanui, la sedinta de licitatie neprezentandu-se nici un investitor, institutia publica implicata mai poate organiza cel mult doua licitatii cu strigare consecutive. Mai nou, APAPS poate schimba metoda de privatizare, cu respectarea conditiilor de publicitate. Si tot ca o noutate, daca la licitatie se prezinta un singur ofertant, acesta poate fi declarat castigator, chiar daca nu obtine cel putin 50% din numarul maxim de puncte.
Plata in rate ramane in picioare
In scopul reducerii termenelor procedurale, normele modificate prevad scurtarea perioadei de publicare a anuntului si a ofertei de vanzare de la 60 de zile la 30 de zile. Pentru depunerea ofertelor finale, preliminare sau neangajate, dupa caz, termenul este de maxim 90 de zile (dar nu mai mic de 30 de zile) de la publicarea anuntului de vanzare. Termenul anterior era de 120 de zile.
Cat despre facilitatile acordate investitorilor, statul poate accepta plata in rate a pretului actiunilor vandute, luand in calcul situatia financiara a societatii comerciale, cuantumul, structura si periodicitatea obligatiei investitionale convenite, posibilitatea de export a productiei, asumarea obligatiei de a nu recurge la concedieri colective.
Acestea sunt, pe scurt, modificarile facute „pe furate” de Executiv in legislatia privatizarii.
Surse guvernamentale sustin ca intr-un final oarecare, greu de precizat in acest moment, legislatia privatizarii va fi totusi sintetizata intr-un document unic. In sens contrar, Curtea Constitutionala a Romaniei va continua sa fie asaltata de exceptii de neconstitutionalitate a dispozitiilor legii privatizarii acum in vigoare, ridicate de SIF-uri sau de alti actionari majoritari. Si chiar daca in ultimii doi ani toate aceste semnalari ale incalcarii drepturilor actionarilor s-au transat in favoarea nemodificarii Legii 99/1999 privind privatizarea societatilor comerciale, faptul ca ele exista si se inmultesc arata ca Guvernul are inca de lucru la legislatia privatizarii.    

Schimbari in legislatia privatizarii
· In cazul ofertantului selectat, garantia de participare la licitatie nu se mai restituie la cerere, dupa ce acesta plateste in avans sau integral pretul actiunilor. Garantia se retine ca plata partiala a pretului/avansului.
· Garantia nu se restituie in cazul desfiintarii contractului de vanzare-cumparare din vina ofertantului. Situatiile care atrag dupa ele nerestituirea garantiei sunt: neplata integrala a avansului sau pretului stabilit, neplata a doua rate contractuale succesive, in cazul contractelor cu plata in rate.
· Participarea la negocieri se face in baza unor scrisori de bonitate financiara, eliberate de societati bancare, care atesta o rata a solvabilitatii generale supraunitare a ofertantelor.
· Firmele romanesti participa la negocieri numai daca fac dovada achitarii obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari.