Florin Salam a fost internat de mai multe ori în spital

Fanii acestuia s-au îngrijorat teribil văzând degradarea artistului lor favorit, mai ales dat fiind că s-au gândit că acesta ar putea ajunge în punctul în care să considere că ar trebui să își încheie cariera.

Din fericire, impresarul lui Florin Salam a oferit o serie de declarații care i-au mai liniștit pe internauții, dat fiind că acesta a dat și mai multe vești bune. Celebrul manelist și-ar fi revenit, conform spuselor acestuia și, mai mult de atât, se pare că acesta are mai multe concerte programate, chiar și la nivel internațional.

„Și-a revenit bine. Nu cântă nimeni ca el, merge la concerte, am luat acum niște evenimente în afară, în America. Am luat câteva acum în Italia, în luna august aproape toată e în Italia”, a declarat Nicolae Constantin pentru Cancan.ro.

O altă veste bună dată de impresarul lui Florin Salam este că acesta urmează să aibă propriul său reality-show, pe care internauții îl vor putea urmări.

Celebrul cântăreț va lansa propriul său reality-show

Această emisiune își propune să îl urmărească pe manelist în cele mai firești ipostaze, astfel încât fanii să poată să vadă cum arată viața lui Florin Salam. Solistul se va ocupa astfel încât reality-show-ul să fie peste tot în mediul online.

„Da, de la el chiar vrea toată lumea câte ceva. Și eu vreau ceva de la el. Băiatul căruia i-ai luat adineauri interviu se va ocupa de videoclipurile pe care le va face Florin Salam. Va face un fel de reality-show.

Florin Salam în oraș, Florin Salam peste tot, iar el se va ocupa de toate astea. Online, va fi pe toate platformele. După ce vor fi gata cel puțin 100 de videoclipuri, el se va ocupa de tot”, a explicat impresarul cântărețului de manele pentru sursa citată.

Cântărețul a avut nevoie de tratament intensiv, administrat în spital, după ce oboseala cronică a pus stăpânire pe el. După zece zile de spitalizare, medicii au reușit să-l pună pe picioare.

Zilele trecute, manelistul a fost surprins în imobilul de lux în care locuiește, aflat în zona de Nord a Capitalei. Îmbrăcat lejer, de vară, cu tricou și pantaloni scurți, artistul părea ostenit, semn clar că nu traversează cea mai bună perioadă a vieții.

Singurele informații despre starea de sănătate a lui Florin Salam au fost furnizate de fiica sa, Betty Vișănescu.

Betty Vișănescu: Tatăl meu este epuizat. Vrea să revină în forță, așa cum îl știe lumea

„Tatăl meu este epuizat. Este internat în spital și face tratament pentru a își reveni, să poată respecta evenimentele pe care le are și să bucure lumea, așa cum a făcut mereu. Are nevoie să se odihnească, vrea să și slăbească pentru a-i fi mai ușor. După toate acestea, Florin Salam, tatăl meu vrea să revină în forță, așa cum îl știe lumea”, a declarat Betty, pentru spynews.ro,la scurt timp după ce tatăl ei a fost spitalizat.