Ministerul Muncii a anunțat că nu vor exista nouă zile libere
Ministerul Muncii a anunțat că nu vor exista nouă zile libere, de la finele lunii mai și până la începutul lui iunie.
Zvonurile privind încă o mini-vacanță pentru bugetari nu se confirmă. Ministerul Muncii a precizat că zilele de 29, 30 și 31 mai nu vor fi libere.
La sfârșitul lunii există două zile lucrătoare libere decretate în mod legal, stipulate în Codul Muncii: Sărbătoarea de Rusalii, 27 și 28 mai, din care doar 28 este într-o zi de luni, plus ziua de 1 iunie (vineri). Mai exact, bugetarii, în zilele de 29, 30 și 31 mai, nu vor avea liber. Sărbătoarea de Rusalii în calendarul ortodox este cunoscută şi sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh.
„Urmare a solicitării dumneavoastră, prin care solicitați informații cu privire la posibilitatea declarării zilelor de 29, 30 și 31 mai ca zile nelucrătoare, vă informăm că Guvernul României nu are în intenție să stabilească zilele menționate mai sus ca zile libere”, ne-a răspuns Ministerul Muncii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





