PPC lansează Power BOX, prima stație de încărcare verde cu stocare din România

Grupul PPC a inaugurat în România prima soluție de încărcare rapidă pentru mașini electrice alimentată exclusiv din energie regenerabilă produsă local, printr-un parc fotovoltaic. Denumită Power BOX, noua stație marchează începutul unei noi etape în dezvoltarea rețelei PPC blue și un pas semnificativ în direcția mobilității sustenabile.

Power BOX este amplasată pe DN5/E70, în apropiere de localitatea Uzunu (județul Giurgiu), pe sensul de mers către Giurgiu, și este conectată direct la parcul fotovoltaic al PPC Renewables România de la Călugăreni. Soluția integrează o stație de încărcare ultrarapidă de 150 kW, capabilă să deservească simultan două vehicule electrice, precum și un sistem de stocare a energiei de 250 kWh, asigurând funcționarea constantă și eficientă, indiferent de condițiile meteo sau de nivelul instant de producție din parc.

Încărcare gratuită pentru clienți

Clienții PPC blue România beneficiază de încărcare gratuită cu energie verde, produsă și stocată local. Procesul se face în sistem Plug&Charge, simplificat: după conectarea cablului, încărcarea pornește automat. Stația este integrată în aplicația PPC blue, care permite vizualizarea localizării exacte, programarea sesiunilor de încărcare și alegerea pachetelor de servicii.

„Acest proiect este un exemplu de inovație în care tehnologia, sustenabilitatea și accesibilitatea se îmbină pentru a oferi utilizatorilor o soluție verde și eficientă. Mobilitatea electrică înseamnă legătura directă dintre producție, stocare și consumator. Ne dorim să replicăm acest model și în alte regiuni ale țării”, a declarat Andreea-Dana Popescu, director PPC blue România.

La rândul său, Adrian Dugulan, director general al PPC Renewables România, a subliniat:

„Power BOX integrează întreg lanțul, de la energia produsă în parcul fotovoltaic până la utilizarea ei de către șoferii de vehicule electrice. Este un pas important în direcția unui consum responsabil și sustenabil.”

Aplicația PPC blue, disponibilă în AppStore și Google Play, permite utilizatorilor să vizualizeze toate stațiile din rețea, să își planifice călătoriile și să acceseze atât stațiile din România, cât și din Grecia. Compania este prima de pe piața locală care a introdus abonamente de încărcare cu unități incluse (1 unitate = 1 kWh), oferind trei opțiuni: PPC blueLite (60 unități), PPC bluePlus (120 unități) și PPC blueMax (200 unități). În plus, clienții beneficiază de un serviciu gratuit de tractare și de suport tehnic permanent la numărul 0800 801 158.

PPC Energy
SURSA FOTO: Facebook, PPC

Rețea națională în expansiune

În prezent, PPC blue operează peste 750 de puncte de încărcare distribuite în toate județele României, cu o putere totală instalată de peste 21 MW. În 2024, șoferii care au utilizat infrastructura companiei au parcurs peste 10,5 milioane de kilometri, evitând emiterea a mai bine de 1.700 de tone de CO₂.

Power BOX de pe DN5 este prezentat ca un proiect pilot, dar și ca punct de pornire pentru o extindere accelerată a rețelei către zone cheie din țară. Stațiile PPC blue sunt deja disponibile în centre comerciale, supermarketuri, restaurante, hoteluri și spații publice puse la dispoziție de municipalități care vor să încurajeze mobilitatea verde.