Anul acesta, pensionarii cu venituri mici beneficiază de două tranșe de ajutor financiar. În funcție de veniturile fiecărui pensionar, acest ajutor poate varia între 600 și 1.000 de lei. Guvernul a luat decizia conform OUG 168/2022.

Acești pensionari vor beneficia de ajutor financiar

Doina Pârcălabu, fosta șefă a Casei Naționale de Pensii și secretar de stat în Ministerul Familiei, a spus cine va beneficia de aceste ajutoare.

De ajutorul financiar vor beneficia pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei. Prima tranșă s-a plătit în ianuarie, iar a doua urmează să fie plătită în octombrie.

OUG 168/2022 prevede „un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei”.

Potrivit Doinei Pârcălabu, „dacă vorbim despre aceste forme de sprijin care vin ca măsuri de protecție socială în sprijinul celor cu venituri din pensie sub 3.000 de lei, iar cuantumurile sunt diferențiate în funcție de nivelul pensiei, aceste măsuri au fost dispuse și anul trecut și iată, continuă și anul acesta, tocmai pentru a veni în sprijinul pensionarilor care să poată să își asigure cheltuielile curente și pentru care veniturile din pensie nu sunt suficiente”.

Cum se calculează sumele

Pensionarii cu venituri până în 1.500 de lei vor primi un ajutor total de 1.000 de lei

Pensionarii care au pensia între 1.501 și 2.000 de lei vor beneficia de un ajutor total de 800 de lei

Pensionarii care cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei vor primi un ajutor de 600 de lei.

Ajutorul se acordă în două tranșe

Ajutorul se oferă în două tranșe. Cea din ianuarie a fost deja primită de beneficiari, iar cea de-a doua va fi acordată în octombrie. Astfel, ajutoarele de luna viitoare vor fi acordate după cum urmează

  • 500 de lei pentru pensionarii cu pensii până în 1.500 de lei
  • 400 de lei pentru pensionarii cu venituri lunare între 1.501 și 2.000 de lei
  • 300 de lei pentru pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei

Pensii mai mari începând cu 1 ianuarie 2024

Pe lângă acest ajutor financiar, pensionarii mai au un motiv de bucurie. De la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește. Iar pentru această majorare există două variante: fie vor fi indexate cu rata inflației, fie vor fi calculate diferit, după noua lege a pensiei.

Dacă pensiile vor fi indexate cu rata inflației, pensia minimă va crește cu aproximativ 150 de lei.

Potrivit informațiilor oficiale de pe site-ul Casei Naționale de Pensii, punctul de pensie este de 1.785 de lei.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a fost întrebată când vor avea loc schimbări în legea salarizării și legea pensiilor.

”Vă dau un răspuns simplu și clar. Cât mai curând posibil. Prioritatea imediată o reprezintă cele două legi cu privire la pensii, atât cea cu privire la pensiile din sistemul public cât și cea cu pensiile de serviciu. Aceasta va fi aferentă cererii de plată trei, motiv pentru care trebuie să finalizăm, împreună cu cei de la Banca Mondială, tot ceea ce înseamnă parte de evaluare a impactului financiar.

Vom solicita, de asemenea, ajutor de la Ministerul Finanțelor pentru impactul financiar și împreună cu comisia vom încerca să finalizăm cât mai rapid partea de legislație cu privire la pensii”, a răspuns ea.

Simona Bucura Oprescu a adăugat că există trei variante de lucru privind creșterea pensiilor. Nu a dorit însă să anunțe formula de calcul, având în vedere că nu a fost aleasă încă.