Anunț pentru cei care stau cu chirie! Ce trebuie să facă de anul acesta
Toți cei care stau în chirie sunt vizați! Aceștia trebuie să respecte mai multe reguli în momentul în care au semnat un contract cu proprietrul locuinței. În același timp, și proprietarul are anumite obligații.
Potrivit noilor reguli, nu mai este necesar ca semnarea contractului să se facă la notar. Este suficient ca cele două părți să cadă de comun acord.
„Contractul de locaţiune se consideră încheiat îndată ce părţile au convenit asupra bunului şi preţului”, scrie în lege.
Conform actului normativ, în cazul în care perioada închirierii nu este trecută în contract, chiriașul poate pleca în orice moment din locuință. dar trebuie să anunțe proprietarul cu puțin timp înainte.
Poți părăsi apartamentul în:
- 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare;
- 15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună.
Aceste perioade se aplică și în cazul în care proprietarul vrea ca cel care a închiriat să-i elibere locuința.
Chiriașul are următoarele obilgații:
- să ia în primire bunul dat în chirie;
- să plătească chiria în cuantumul şi la termenul stabilite prin contract;
- să folosească bunul cu prudenţă şi diligenţă;
- să restituie bunul la încetarea, din orice cauză, a contractului.
„Locatarul este obligat să folosească bunul luat în locaţiune cu prudenţă şi diligenţă, potrivit destinaţiei stabilite prin contract sau, în lipsă, potrivit celei prezumate după anumite împrejurări, cum ar fi natura bunului, destinaţia sa anterioară ori cea potrivit căreia locatarul îl foloseşte (…) Dacă locatarul modifică bunul ori îi schimbă destinaţia sau dacă îl întrebuinţează astfel încât îl prejudiciază pe locator, acesta din urmă poate cere daune-interese şi, după caz, rezilierea contractului”, mai scrie în Codul civil.
Proprietarul are obligația:
- să predea locatarului bunul dat în locaţiune;
- să menţină bunul în stare corespunzătoare de folosinţă pe toată durata locaţiunii;
- să asigure locatarului liniştita şi utila folosinţă a bunului pe tot timpul locaţiunii
Potrivit avocatnet.ro, acesta este obligat să efectueze toate reparațiile care sunt necesare pentru a menține bunul în stare corespunzătoare de întrebuințare pe toată durata închirierii (centrala de apartament nu mai funcționează cum trebuie, frigiderul s-a stricat din cauza vechimii etc.).
De asemenea, chiriașul trebuie să execute reparațiile locative necesare ca urmare a folosinței obișnuite a bunului. Acesta este e obligat să-l anunțe pe proprietar că sunt necesare reparații în imobil.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





