Ce se întâmplă până pe 15 aprilie

Directorul general al companiei Poşta Română, Valentin Ştefan, afirmă că toate pensiile și toate obligațiile sociale vor fi distribuite conform normelor până la data de 15 aprilie. Declarația sa vine în contextul amenințării cu greva din partea sindicaliștilor.

„Greva de avertisment a adus sub 10% dintre salariaţi. Deci sub 10% dintre salariaţii Poştei au fost în grevă de avertisment. Credeţi că poate fi o grevă constituită şi declanşată de sub 10% dintre salariaţii unei companii? Nici măcar toţi membrii de sindicat, toţi membrii SLPR nu au intrat în grevă. Deci de aceasta vin în faţa dumneavoastră, de acesta transmit acest mesaj de încredere pentru că sunt convins, pe baza acestor informaţii, pa baza acestor rezultate, că până la 15 aprilie toate pensiile, toate obligaţiile sociale vor fi distribuite aşa cum trebuie”, a spus Valentin Ştefan, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Miercuri se încearcă medierea conflictului de muncă

Valentin Ștefan a declarat că miercuri este programată o sesiune de mediere între companie și sindicaliști, intermediată de ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan.

A menționat că ministrul Cercetării a reușit anterior să faciliteze medieri între conducerea companiei și sindicat. De asemenea, șeful CNPR a subliniat că în cazul în care se va ajunge la o înțelegere, contractul colectiv de muncă poate fi semnat în aceeași zi.

Directorul Poștei a adus în discuție nemulțumirile sindicaliștilor din companie, remarcând totodată că, deși sindicatul a fost invitat la discuții de 47 de ori, acesta s-a prezentat doar de șapte ori, începând din luna decembrie a anului trecut.

„Contractul colectiv de muncă a expirat la 1 februarie. Conform legii, am demarat procedurile de negociere în luna decembrie. Au existat mai multe întâlniri. Noi am invitat sindicatul să participe de 47 de ori, sindicatul s-a prezentat de 7 ori în acest interval. Discuţiile au fost destul de sterile pentru că nu am reuşit să spargem această primă revendicare în care sindicatul solicita 250 de milioane de lei în plus la fondul de salarii. Noi le spunem că nu avem banii aceştia, compania chiar nu are, e o companie care se autofinanţează, iar pe de altă parte nu ne permite legea bugetului de stat”, a spus Valentin Ştefan.

Se măresc salariile

El a explicat că există mai multe restricții legislative și că compania nu poate să încalce aceste prevederi legale.

„Ce a ţinut de noi, şi anume creşterea fondului de salarii la nivel maxim, am făcut deja în ianuarie. Am crescut bugetul de salarii cu 106 milioane de lei, din care 56 de milioane au fost puse în creşteri salariale în luna ianuarie. Restul îi ţinem să vedem ce se întâmplă în vară: creşte salariul minim, cu cât creşte, câţi salariaţi vor fi impactaţi de acest lucru.

Indiferent de răspunsurile la aceste întrebări, banii pe care îi avem îi întoarcem către salariaţi în măriri salariale. Motiv pentru care am propus sindicatului să maximizeze această libertate bugetară şi să ofere în medie o mărire de 250 de lei colegilor din companie, la discreţia lor. Adică cum vor să-i împărţim, aşa îi împărţim, acesta este bugetul, acesta este media, 250 de lei”, a declarat Valentin Ştefan.

Liderul sindical din Gorj nu a „călcat” pe la muncă de 10 ani

Întrebat dacă există presiuni din partea companiei asupra sindicaliştilor, directorul general al companiei a afirmat că situaţia este alta.

„Această portretizare a Poştei Române şi a conducerii de Cosa Nostra, în care noi avem nişte reţele prin care facem presiuni asupra angajaţilor să nu îşi exercite un drept legal nu există. (…) Nu, tot timpul problemele au fost următoarele: scoaterea din producţie pentru liderii de sindicat, că de fapt asta este problema lor cu CCM-ul, că nu am mai acceptat să fie scoşi din producţie aceşti salariaţi. Costurile cu scoaterea din producţie erau de aproximativ 3 milioane de lei în fiecare an. Cu alte cuvinte, compania plătea în jur de 25 de persoane, lună de lună, să nu vină la muncă. Avem un lider de sindicat care nu a mai venit la muncă de 10 ani. Este liderul de sindicat din judeţul Gorj”, a afirmat Valentin Ştefan.

El a spus că liderii sindicali au exercitat presiuni asupra angajaților pentru a-i determina să intre în grevă de avertisment, iar persoanele implicate au raportat aceste presiuni.

De asemenea, a menționat că în cazul în care greva este declarată ilegală, toți angajații care au participat la grevă vor fi responsabili să acopere prejudiciul provocat companiei pentru ziua sau zilele de grevă.

Potrivit informațiilor prezentate în conferință, venitul mediu al unui angajat din companie este de 5.002 lei, inclusiv salariul de bază, sporurile și tichetele de masă de 30 de lei pe zi. Compania are 6.200 de angajați cu salariul minim pe economie la 1 ianuarie 2024, dintr-un total de 21.500 de angajați.

Pe 20 martie, membrii Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) au oprit lucrul timp de două ore, în aproape toate birourile poștale din țară, ca urmare a grevei de avertisment anunțate de liderii sindicali.

Procesul de negociere a noului contract de muncă a fost compromis

Protestul a avut loc între orele 8:00 și 10:00, iar membrii SLPR și alte afilieri ale Blocului Național Sindical (BNS) au pichetat sediul central al Companiei Naționale „Poșta Română” (CNPR). De asemenea, în timpul grevei de avertisment, reprezentanți ai lucrătorilor poștali au fost prezenți în fața sediilor centrale ale Poștei Române din 30 de județe.

În acest context, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat că procesul de negociere a noului contract colectiv de muncă din Poșta Română a fost compromis, iar oamenii se pregătesc pentru declanșarea grevei generale la sfârșitul acestei luni, cel târziu la începutul lui aprilie.

Liderul sindical a criticat, de asemenea, negocierile pe care conducerea Poștei Române le-a avut cu Sindicatul Național Poștă și Curierat (SNPC).

Principalele cereri ale BNS și SLPR vizează o creștere salarială de 400 de lei net pentru angajații Poștei Române și o majorare a sporurilor de loialitate cu un procent între 5% și 10%.

Poșta Română este liderul pieței în sectorul serviciilor poștale și deservește aproximativ 19 milioane de români printr-o rețea extinsă de 5.500 de birouri poștale.

În prezent, compania este deținută de statul român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, care deține 93,52% din acțiunile societății. Fondul Proprietatea deține 6,48% din capitalul social al companiei.