Antreprenorul Olivian Mițaru continuă extinderea cu Spartan

Antreprenorul Olivian Mițaru continuă extinderea cu Spartan
Publicat de Elena Mihai la 12 martie 2017, 07:30

Antreprenorul Olivian Mițaru va continua să se extindă cu restaurantele Spartan vizând, printre altele, zona Transilvaniei.

Spartan a redeschis restaurantul stradal din Arad, după o investiție de peste 30.000 de euro. Unitatea este dezvoltată de Olivian Mițaru, director general Oli&Oli Food (compania prin intermediul căreia a obținut franciza Spartan).

Restaurantul, cu o suprafață de 180 mp, situat  în centrul Aradului, a avut o cifră din vânzări, în 2016, de 480.000 de euro. Aceasta este prima unitate din Arad, inaugurată în iulie 2015. Ulterior, omul de afaceri a deschis un restaurant și în centrul comercial Atrium din Arad și încă unul în River Plaza, în Râmnicu Vâlcea.

În afară de cele trei restaurante deschise, antreprenorul are în plan și inaugurarea celei de-a patra unități, în toamnă, în Shopping City Râmnicu Vălcea, centru comercial dezvoltat de NEPI. Alte planuri de extindere vizează zona Transilvaniei, în special Aradul, piață pe care deja o cunoaște foarte bine și Oradea.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.