Antena 1 a renunțat la emisiunea ”Prietenii de la 11”, prezentată de Diana Munteanu și Florin Ristei. În locul acestui show va fi matinalul ”Neatza cu Răzvan și Dani”, care va fi difuzat în intervalul orar 8:00- 12:00.

Dacă Diana Munteanu va fi implicată mai departe în diferite proiecte de la postul tv, Florin Ristei a luat decizia de a se retrage o perioadă din televiziune. El se va ocupa de activitatea trupei FreeStay, în care este solist.

„Răspund aici, pentru cine e interesat, ca să evităm tot felul de telefoane și întrebări penibile. Din 1 martie, emisiunea ”Prietenii de la 11” iese din grila de programe Antena1. După 2 ani de emisiune, am ales să schimb ceva, de aici și plecarea mea. A fost o experiență foarte mișto, cu o echipă de producție profi, cu o Diana Munteanu așa cum nu o știam și cu care, zic eu, că am facut echipă foarte bună, și un context în care m-am simțit bine, am vorbit ce am vrut și de care sunt mândru. Pe Diana o puteți urmări, curând, în alte formate ale Antena1, eu, în schimb, iau o pauză de tv și mă concentrez pe ce am de făcut cu FreeStay în perioada asta. Hai că ne mai vedem 2 săptămâni la ora 11, apoi ne vedem cu drag la concerte, sau online, oricând”, a fost mesajul scris de Florin pe pagina sa de Facebook.