Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici, cele mai puţine oferte există în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi (câte 11), Bacău (14), Sălaj (43), Suceava (58), Ialomiţa (60), Botoşani (71), Teleorman (84), Gorj şi Vrancea (câte 85), Buzău (93), Covasna (111), Galaţi (117), Constanţa (132), Brăila (153), Tulcea (158).

La nivel naţional, persoanelor cu studii superioare le sunt oferite 1.037 de locuri de muncă, cele mai multe fiind pentru inginer mecanic – 62, programator – 62, consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală – 36, inginer construcţii civile, industriale şi agricole – 25, consilier juridic – 20, analist servicii client – 19, inspector de specialitate în administraţia publică – 18, consilier orientare privind cariera – 16, inginer de sistem în informatică – 16 şi controlor de gestiune – 15.

Pentru persoanele cu studii medii şi profesionale, dar şi pentru lucrători necalificaţi, sunt disponibile 16.005 de locuri de muncă, dintre care 2.037 pentru confecţioner-asamblor articole din textile, 1.150 pentru muncitor necalificat în industria confecţiilor, 899 pentru muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 595 pentru lucrător comercial, 480 pentru operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice, 386 pentru casier, 381 pentru agent de securitate, 358 pentru manipulant mărfuri, 332 pentru vânzător, 326 pentru şofer autocamion/maşină de mare tonaj etc.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet a ANOFM, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare. AGERPRES