Cea mai influentă femeie din media şi entertainment

Cea mai influentă femeie din media şi entertainment
Publicat de Valentin Vioreanu la 4 noiembrie 2017, 19:04

Anna Wintour, editorul-şef al ediţiei americane a revistei Vogue, a fost desemnată cea mai influentă femeie din industria media şi de divertisment într-un clasament anual publicat de Forbes.

Anna Wintour, care a fost înnobilată de regina Elizabeth a II-a şi a primit titlul de ‘Dame’ – echivalentul feminin al titlului de Sir – este şi director artistic al grupului Conde Nast, publisher-ul revistei Vogue.

În prestigiosul top Forbes din acest an se află şi alte femei celebre precum Beyonce, Taylor Swift şi JK Rowling.

Pe locul al doilea se află Bonnie Hammer, care deţine funcţia de preşedinte al grupului NBC Universal, iar podiumul este completat de Stacey Snider, CEO-ul grupului 20th Century Fox.

Topul 15 este completat de cântăreaţa Beyonce, Margarita Simonyan (redactor-şef al postului de ştiri rusesc RT), Dana Walden (CEO-ul Fox Television Group), Katharine Viner (redactor-şef al The Guardian), Donna Langley (preşedinte Universal Pictures), Zanny Minton Beddoes (redactor-şef The Economist), Kathleen Kenney (preşedinte Lucasfilm), Arianna Huffington (cofondatoare Huffington Post), cântăreaţa Taylor Swift, scriitoarea JK Rowling, Shobhana Bhartia (preşedinte HT Media) şi Priyanka Chopra (actriţă şi ambasadoare a bunăvoinţei pentru UNICEF)

Jurnaliştii de la Forbes întocmesc acest clasament anual în funcţie de veniturile obţinute, numărul de menţionări în mass-media şi influenţa generală a femeilor din media şi entertainment. AGERPRES

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Stil de viață
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.