ANM: Informare meteo de ploi şi vânt puternic, până joi seara la nivelul întregii ţări

ANM: Informare meteo de ploi şi vânt puternic, până joi seara la nivelul întregii ţări
Publicat de Alexandra Buican la 19 septembrie 2017, 14:38

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului, valabilă din această după amiază până joi seară, la nivelul întregii ţări, transmite Agerpres.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 septembrie, ora 17:00 – 21 septembrie, ora 23:00, la munte, în Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei, local în Oltenia, Muntenia şi Banat mai ales în seara zilei de marţi (19 septembrie) şi în noaptea de marţi spre miercuri (19/20 septembrie) vor fi perioade în care vremea va fi instabilă. De asemenea, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi pe arii restrânse grindină. 

Începând de miercuri după-amiază (20 septembrie), fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a ţării. În plus, în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp. 

În majoritatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăşi 50 – 60 km/h. 

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă marţi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.