ANIS trage un semnal de alarmă: Pachetul 2 de măsuri fiscale poate afecta grav industria IT
Asociația Patronală a Industriei de Software (ANIS) avertizează că „Pachetul 2” de modificări fiscale, aflat în prezent în discuții în interiorul coaliției de guvernare, riscă să producă efecte negative semnificative asupra sectorului IT, atât pentru companiile mari, cât și pentru startup-urile inovatoare.
Potrivit organizației, păstrarea impozitului pe cifra de afaceri (IMCA), coroborată cu reducerea deductibilității cheltuielilor în relațiile cu entități afiliate, ar putea afecta direct competitivitatea companiilor românești și internaționale.
„Astfel, după ce Guvernul a propus eliminarea impozitului pe cifra de afaceri (IMCA), astăzi se discută păstrarea acestei taxe nocive pentru companiile mari din Romȃnia, care exportă, asigură locuri de muncă și sunt deja mari contributori la bugetul de stat. Apoi, se reduce deductibilitatea cheltuielilor în relațiile cu entități afiliate, o măsură care împovărează companiile exclusiv din cauza incapacității administrației de a aplica o legislație deja existentă. Ambele propuneri vor avea un impact negativ major asupra companiilor mari”, se arată într-un comunicat al ANIS.
Startup-urile, vulnerabile în fața schimbărilor fiscale
Reprezentanții industriei IT atrag atenția că actualul proiect legislativ pune bariere suplimentare în calea finanțării startup-urilor. În special, prevederile privind împrumuturile de tip CLA sunt considerate un risc pentru atragerea de investiții.
„Împrumuturile de tip CLA reprezintă un pilon esențial în finanțarea companiilor aflate la început de drum, oferind flexibilitatea necesară pentru atragerea de capital în lipsa altor structuri juridice avansate. Prevederi precum conversia impusă și interdicția de a restitui împrumuturi către acționari, asociați sau afiliați cât timp activul net este sub jumătate din capitalul social riscă să elimine instrumente critice pentru dezvoltarea startup-urilor. În egală măsură, acestea transmit un semnal negativ investitorilor privați, descurajând capitalul de risc și predictibilitatea investițiilor.
În forma propusă, investitorii ar fi obligați să își convertească împrumuturile în condiții complet diferite de cele agreate contractual, fără a respecta mecanismele de protecție negociate prin contract. În lipsa unor garanții de stabilitate și securitate juridică, apetitul investitorilor pentru finanțarea companiilor românești va scădea, cu efect direct asupra capacității acestora de a crește și de a concura international. Efectele practice ar putea însemna conversii la valoare nominală, diluări necontrolate și pierderea încrederii investitorilor – factori care ar afecta atât fondatorii, cât și ecosistemul investițional local”, arată ANIS.
Critici și recomandări
Organizația subliniază și problemele privind plafonarea deductibilității cheltuielilor între entități afiliate, considerând măsura lipsită de fundament juridic și economic:
„Ceea ce este esențial este o administrație fiscală modernizată – digitalizată și eficientă – capabilă să le aplice consecvent și echitabil, fără a penaliza în bloc companiile conforme”, transmite ANIS.
În plus, introducerea unor astfel de restricții ar putea reduce atractivitatea României pentru investițiile străine directe și ar accentua impredictibilitatea fiscală.

Edward Crețescu: România riscă să piardă avantajul în IT fără politici fiscale corecte
Liderii industriei IT avertizează că România riscă să piardă teren în competiția globală dacă legislația fiscală nu ține pasul cu practicile internaționale. În contextul discuțiilor despre „Pachetul 2” de măsuri fiscale, ANIS atrage atenția că atât companiile mari, cât și startup-urile inovatoare ar putea fi descurajate să își dezvolte activitatea pe plan local.
„Pentru industria de IT din Romȃnia este important ca Guvernul să înțeleagă că orice restricții și prevederi care nu sunt aliniate cu cele internaționale ne afectează competitivitatea pe piața globală. Am atras atenția de multe ori că pierdem startup-urile inovatoare în stadii incipiente de dezvoltare, pentru că aleg să meargă în țări care favorizează dezvoltarea lor accelerată, prin mijloace moderne de finanțare.
Ne mȃndrim cu unicorni cu fondatori de origine romȃnă, dar ce folos dacă aduc valoare adăugată și plătesc taxe în alte jurisdicții. La fel, ne plȃngem că nu avem mai multă inovație în Romȃnia, dar nu prioritizăm industriile cu valoare adăugată mare, cum este cea de IT, care deja este un contributor major la buget”, a spus Edward Crețescu, președintele ANIS.
„În același timp, dacă se păstrează IMCA și simultan sunt plafonate deducerile de cheltuieli în relație cu entități afiliate, care furnizează companiilor locale patente, know-how, tehnologie, nu facem decȃt să lovim în competitivitatea companiilor de IT din Romȃnia la export”, a adăugat acesta.
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii este una dintre cele mai importante organizații de profil din România, reprezentând peste 150 de companii membre, de la startup-uri la corporații internaționale.