Această numire vine după o perioadă în care directorul Romvac a primit două premii importante pentru cariera sa de manager și antreprenor:  Premiul ,,Confidențial’’ pentru liderul pieței românești de vaccinuri : ,,Cea mai de succes inițiativă de afaceri sută la sută românească,, și Premiul ”VIP” la secțiunea: ”Lumea Afacerilor” , ambele în luna aprilie.
În funcția de președinte  al ANDPVR, Constantin Chiurciu a fost ales la 24 aprilie, când a avut loc Adunarea generală extraordinară a membrilor fondatori ai Asociaţiei. Cu aceeași ocazie, a fost numit și un Prim Vice-preşedinte în persoana doctorului Mircea Roman, director general al DELOS IMPEX ’96.
De asemenea, în afară de alegerea unui nou Consiliu director s-a decis și modificarea şi completarea statutului Asociației. Această modificare vizează creşterea reprezentativităţii Asociaţiei în relaţiile cu autorităţile competente ale statului, Colegiul Medicilor Veterinari din România şi asociaţiile profesionale ale medicilor veterinari. Totodată, se dorește facilitarea aderării la ANDPVR a agenţilor economici de distribuţie a produselor de uz veterinar cu amănuntul şi cu ridicata.