Astfel, un număr de 145 inspectori antifraudă din cadrul celor 8 direcţii regionale au  distribuit materiale informative ce au vizat prevederile legale incidente comercianţilor în sistem angro şi en detail de tutun prelucrat,  la un număr de 1.441 contribuabili din 161 localităţi de pe întreg teritoriul ţării, informează un comunicat al ANAF.

Actiunile de informare au vizat modificările aduse "Legii nr.201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr.349/2002 pentru combaterea efectelor consumului produselor din tutun " , respectiv prevederile art.27 alin (2), în vigoare începând cu data de 20 mai 2017.

Totodată, au fost reamintite regulile şi obligaţiile stabilite potrivit Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, respectiv cele care vizează atestatele de comercializare, marcarea produselor, preţul de vânzare, realizarea de achiziţii de la comercianţii angro deţinători de atestate de comercializare.

ANAF, prin Direcția Generală a Vămilor și Directia Generală Antifraudă Fiscală, derulează de la începutul acestui an Operațiunea SCUT, care vizează prevenirea și combaterea traficului ilicit cu țigarete și produse din tutun, fiind dispuse în acest sens controalele în piețe, târguri și oboare. Aceasta Operațiune se încadrează între acțiunile de implementare a Planului de măsuri privind eficientizarea ANAF, agreat de Guvernul României.