Acest contract prevede, pe lângă livrarea suplimentară a unor avioane de luptă şi a 14 căşti cu vizor cu vizor integrat JHMCS pentru 564,58 milioane de dolari, pregătire şi suport logistic.

Valoarea totală a contractului se ridică la 699,04 milioane de dolari, a precizat într-un comunicat agenţia federală responsabilă cu aceste contracte militare, Defense Security Cooperation Agency.

"Această vânzare contribuie la obiectivele de politică externă a Statelor Unite şi a celor de securitate naţională ajutând la ameliorarea securităţii unui partener strategic din Asia de Sud", a subliniat documentul. Ea "ameliorează capacitatea Pakistanului de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare în materie de securitate", potrivit sursei citate.

Echipamentele în cauză vor permite Pakistanului "să desfăşoare operaţiuni împotriva insurecţiilor şi a terorismului", însă nu vor dezechilibra echilibrul militar din regiune, a dat asigurări agenţia federală.

La sfârşitul lunii ianaurie, preşedintele american, Barack Obama, a îndemnat Islamabadul să dea dovadă de "seriozitate" în lupta împotriva reţelelor islamiste pakistaneze.

El s-a exprimat după atacul asupra unei universităţi din nord-vestul Pakistanului care a făcut 21 de morţi, operaţiune revendicată de talibanii pakistanezi intervenită la un an după masacrul a peste 150 de persoane într-o şcoală din oraşul Peshawar.

Barack Obama a apreciat că acţiunile militarilor pakistanezi desfăşurate împotriva reţelelor jihadiste după atacul de la Peshawar constituie o "politică adecvată", dar că Pakistanul "poate şi trebuie" să facă mai mult.

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: