Furtuna, care se aşteaptă să crească în intensitate pe măsură ce se deplasează către nord, spre statul american Florida, a cauzat emiterea a 2 milioane de ordine de evacuare pentru locuitorii din zonele de coastă.

Matthew, cea mai puternică furtună care a lovit marea Caraibelor în aproape un deceniu, a provocat şi închiderea aeroporturilor din Bahamas, iar vapoarele şi alte ambarcaţiuni care se îndreptau spre populara destinaţie turistică au fost redirecţionate, potrivit surselor guvernamentale. Conform Centrului naţional american pentru uragane, Matthew a adus rafale de vânt care s-au abătut asupra Bahamas cu până la 185 de kilometri pe oră.

În Florida, unde uraganul Matthew este aşteptat să ajungă în a doua parte a zilei de joi sau vineri dimineaţa, locuitorii au format, joi, cozi la benzinării şi au golit rafturile magazinelor aprovizionându-se cu alimente, informează şi BBC.

Şcolile şi universităţile au fost închise pentru acest sfârşit de săptămână, iar autorităţile au distribuit populaţiei saci cu nisip pentru a le pune la intrarea în case, mai arată AFP.

În Carolina de Sud, guvernatorul Nikki Haley a ordonat evacuarea a peste un milion de locuitori din zonele de coastă.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a avertizat miercuri că uraganul Matthew este ''o furtună serioasă', şi i-a îndemnat pe americani să fie vigilenţi. "Până mâine dimineaţă uraganul ar trebui să înceapă să aibă un impact semnificativ în Florida şi ar urma să se intensifice şi să avanseze de-a lungul coastei în cursul zilei', a spus Obama în timpul unei vizite la sediul central al Agenţiei federale pentru situaţii de urgenţă FEMA, la Washington. "Dacă va fi dat ordin de evacuare, acesta trebuie luat în serios", a adăugat şeful statului. 'Puteţi reconstrui oricând. Puteţi repara oricând. Dar o viaţă pierdută este pentru totdeauna', a subliniat el, citat de AFP.

Preşedintele american a insistat asupra faptului că există încă riscul ca ''inima'' uraganului să lovească Florida şi alte state americane mai la nord. Dar chiar dacă traiectoria de deplasare a furtunii este uşor diferită, sunt de aşteptat ploi torenţiale şi rafale de vânt puternice, care ar putea avea efecte 'devastatoare', a mai avertizat el. AGERPRES

Te-ar putea interesa și: