Amendă 1.000 lei pentru proprietarii de apartamente. NU ai voie în balcon. Se obține obligatoriu autorizație

Amendă 1.000 lei pentru proprietarii de apartamente. NU ai voie în balcon. Se obține obligatoriu autorizație

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Andrei Eugen Drăguț la 28 mai 2025, 07:00

Locuitul la bloc presupune respectarea unor reguli stricte privind amenajările interioare și exterioare. Orice modificare substanțială trebuie autorizată de autorități, iar ignorarea acestui pas poate conduce la sancțiuni severe, inclusiv amenzi și obligația de a readuce apartamentul la starea inițială.

Ce trebuie să știe românii care stau la bloc: Amenajările fără autorizație, pericol cu consecințe grave

Locuitul la bloc vine cu responsabilități pe care mulți români le trec cu vederea, mai ales când vine vorba de modificările făcute în apartamente. O regulă esențială, dar adesea ignorată, este că orice amenajare substanțială trebuie făcută doar după obținerea autorizației legale. Ignorarea acestei cerințe poate aduce sancțiuni importante, de la amenzi usturătoare până la demolări forțate.

Pentru cei care locuiesc la bloc, trebuie reținut că apartamentele fac parte dintr-un ansamblu comun, iar intervențiile în structura sau aspectul acestora afectează nu doar proprietarul, ci și vecinii și siguranța clădirii.

De aceea, legea prevede clar că orice modificare care schimbă elemente structurale, precum închiderea balcoanelor sau desființarea unor elemente de construcție, trebuie realizată doar după obținerea unei autorizații emise de autoritățile competente.

Chiar și atunci când pare o lucrare minoră, cum ar fi montarea geamurilor termopan sau modificarea unui parapet, această regulă se aplică.

Cazul constănțeanului care a ignorat autorizația

Reguli la bloc în România. Un exemplu relevant vine din Constanța, unde un bărbat a vrut să își modernizeze apartamentul prin închiderea balconului cu geamuri termopan și prin desființarea unui parapet pentru a crea o ieșire din bucătărie spre balcon. Această lucrare a fost realizată fără să fie obținută autorizația necesară și fără să fie notificată Asociația de Proprietari.

În urma unui control efectuat de polițiștii locali, lipsa autorizației a fost descoperită, iar bărbatul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.000 de lei. Mai mult, i s-a impus să înceteze lucrările până la obținerea aprobărilor legale și să readucă apartamentul la starea inițială în termen de 90 de zile, scrie site-ul local FocusPress.

apartamente, bloc, balcon
SURSA FOTO: Dreamstime

Obstacole în obținerea autorizației și intervenția instanței

Reguli la bloc în România. În ciuda eforturilor sale de a regulariza situația, constănțeanul a întâmpinat mari dificultăți în obținerea autorizației. A depus numeroase cereri și a solicitat acordul Asociației de Proprietari, însă documentele nu i-au fost emise.

Ca urmare, Primăria Constanța a sesizat instanța, cerând demolarea lucrărilor realizate ilegal. Judecătoria Constanța a admis această cerere, obligând proprietarul să suporte costurile demolării și să restaureze apartamentul în termen de 90 de zile.

Nemulțumit de decizie, bărbatul a contestat sentința la Tribunalul Constanța, unde procesul continuă și urmează să fie judecat în luna iulie 2025.

Avertisment pentru locatarii de care încalcă legea la bloc

Această situație aduce în prim-plan o lecție importantă pentru toți locatarii din blocuri: ignorarea reglementărilor privind autorizarea lucrărilor poate avea consecințe serioase. Pe lângă amenzi, neautorizarea poate duce la blocarea proiectelor și chiar la obligația de a demola tot ceea ce a fost realizat ilegal.

Pentru a evita astfel de situații, recomandarea specialiștilor este:

  • Să se informeze înainte despre tipul de lucrări care necesită autorizație;
  • Să depună cererile necesare la Primărie și să solicite aprobarea Asociației de Proprietari;
  • Să respecte normele tehnice și urbanistice impuse pentru clădiri colective.

Astfel, orice intervenție va fi legală, iar locatarii vor evita atât sancțiunile, cât și conflictele cu vecinii sau autoritățile.

Informații articol
Despre autor
Andrei Eugen Drăguț

Andrei Eugen Drăguț este un profesionist dedicat, cu o pasiune pentru știință, antreprenoriat, social media, gândire strategică, spiritualitate și dezvoltare personală. Ca promotor al cooperării și al schimbului de cunoștințe, el își orientează activitatea spre susținerea dezvoltării individuale și colective.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.