Se redeschide Cazinoul din Constanța

Primăria Constanța a anunțat că în săptămâna 21–25 mai, în cadrul zilelor orașului, Cazinoul din Constanța va fi deschis vizitatorilor. Programul va include concerte, spectacole, parade și alte surprize artistice, atât în interiorul clădirii, cât și pe faleza din jurul acesteia.

Reprezentanții primăriei au declarat că evenimentul va fi o reîntâlnire simbolică între trecutul și prezentul orașului.

„Între 21 și 25 mai, în cadrul Zilelor Constanței, Cazinoul va putea fi vizitat de toți cei care îi cunosc povestea sau care sunt gata să o descopere. Va fi o sărbătoare a orașului și a memoriei lui – o reîntâlnire între Constanța de ieri și cea de azi”, declară reprezentanții Primăriei Constanța.

Un monument istoric cu o istorie zbuciumată

Cazinoul din Constanța este situat în centrul istoric al orașului și a fost inaugurat pe 15 august 1910, în prezența principelui Ferdinand. Clădirea a fost realizată în stil Art Nouveau, pe baza unui proiect semnat de arhitectul elvețian Daniel Renard.

De-a lungul deceniilor, clădirea a trecut prin multiple schimbări de administrație, între stat și proprietari privați, ajungând în cele din urmă într-o stare avansată de degradare. În anii 2000, Cazinoul devenise simbolul neglijenței administrative și al imposibilității de a salva patrimoniul.

Încă din 2012 au fost demarate mai multe încercări de reabilitare, fără succes. În perioada 2012–2018, Compania Națională de Investiții (CNI) a lansat trei proceduri de achiziție publică pentru reabilitare, însă toate au fost anulate din lipsa unor ofertanți care să îndeplinească cerințele tehnice.

Contractul de restaurare a fost semnat la 20 decembrie 2019, cu o asociere formată din patru companii: Aedificia Carpati SA, Remon Proiect SRL, Profesional Construct Proiectare SRL și Tehnoinstal SRL. Această asociere a fost desemnată câștigătoare în urma unei noi proceduri de achiziție publică organizate de CNI.

Lucrările la Cazinoul din Constanța au inclus consolidarea și restaurarea clădirii principale, structurată pe subsol, parter, un etaj și mansardă, cu pod parțial și rampă de acces către subsol. În același timp, au fost reabilitate și elementele exterioare: platforma terasă, rețelele de utilități, zidul de apărare și balustrada.

Evenimentele dedicate redeschiderii

Pentru a marca acest moment, Primăria Constanța a pregătit un program cultural divers, cu participarea unor artiști cunoscuți. Activitățile se vor desfășura atât în incinta Cazinoului, cât și pe faleza adiacenta, creând un context simbolic de celebrare a patrimoniului arhitectural și cultural al orașului.

„Primăria Municipiului Constanța a pregătit un program special: concerte, spectacole, parade și surprize artistice, care vor avea loc atât în interiorul Cazinoului, cât și pe faleza care îl înconjoară.

Vin nume mari, vin artiști care iubesc Constanța și vor fi alături de noi în această sărbătoare”, au transmis organizatorii.