Jerry Adler, de la un tânăr asistent de scenă în anii ’50 la director de producție al unor spectacole celebre

Adler și-a început cariera în 1950, ca asistent de scenă la musicalul „Gentlemen Prefer Blondes”, după ce tatăl său, director la Group Theatre, l-a chemat să se alăture echipei. A urmat o carieră solidă în culisele Broadway-ului, unde a fost director de scenă sau producție la spectacole definitorii pentru epocă: „My Fair Lady” cu Julie Andrews și Rex Harrison, „The Apple Tree” regizat de Mike Nichols sau „The Homecoming” de Harold Pinter.

De-a lungul anilor, a colaborat cu figuri uriașe precum Arthur Miller, Orson Welles, Marlene Dietrich, Angela Lansbury, Richard Burton sau Noël Coward. Adler spunea cu umor că întreaga lui carieră inițială s-a bazat pe „nepotism”, dar profesionalismul său l-a consacrat printre cei mai respectați oameni de culise ai Broadway-ului.

Debutul ca actor l-a avut după vârsta de 60 de ani

Deși nu plănuise niciodată să devină actor, Adler a fost distribuit la începutul anilor ’90 într-un mic rol în filmul „The Public Eye”, după ce regizorul i-a spus că îi amintește de propriul tată. Surprins, dar curios, Adler a acceptat și a descoperit o nouă carieră.

„Știi ce e interesant?”, spunea el într-un interviu din 2017. „Îți petreci toată cariera în culise. Nimeni nu știe cine ești sau cum te cheamă. Nu știu nimic despre tine. Apoi apari într-un show de televiziune și, dintr-odată, ești o celebritate și toată lumea îți recunoaște fața. E atât de ciudat.”

A debutat în televiziune cu un rol în sitcomul „Brooklyn Bridge” și a ajuns rapid să joace personaje memorabile. Cel mai cunoscut rămâne Herman „Hesh” Rabkin, consilierul lui Tony Soprano, în celebra producție HBO „The Sopranos”. Totodată, a fost avocatul Howard Lyman în „The Good Wife” și șeful pompierilor Sidney Feinberg în „Rescue Me”, potrivit Hollywood Reporter.

jerry adler
Jerry Adler în serialul „Rescue me”

A interpretat personaje memorabile în producții de televiziune premiate

Publicul l-a recunoscut și din alte seriale populare: rabinul Alan Schulman în „Northern Exposure”, Mr. Wicker, un instalator hâtru în „Mad About You”, tatăl personajului Maura Pfefferman în „Transparent” sau un supraviețuitor al Holocaustului în „Broad City”. Adler a demonstrat o versatilitate remarcabilă, trecând de la dramă la comedie cu naturalețe.

Cariera sa a inclus și apariții în filme precum „Manhattan Murder Mystery” (1993), „In Her Shoes” (2005), „Synecdoche, New York” (2008) sau „A Most Violent Year” (2014), unde a adus pe ecran același amestec de gravitate și umor subtil.

A revenit pe Broadway ca actor în spectacole de comedie

Adler declara într-un interviu că experiența de a deveni brusc cunoscut i s-a părut stranie: după o viață în care nimeni nu îi știa numele, televiziunea l-a transformat într-o figură recunoscută pe stradă.

Ironia vieții a făcut ca, după ce a petrecut decenii în culisele Broadway-ului, să revină pe aceeași scenă ca actor. În 2000 a jucat în comedia „Taller Than a Dwarf” și, în 2015, a interpretat rolul tatălui lui Larry David în spectacolul „Fish in the Dark”. În 2024 și-a publicat memoriile, „Too Funny for Words: Backstage Tales From Broadway, Television, and the Movies”, unde a povestit culisele unei cariere neobișnuite.

Jerry a fost căsătorit din 1994 cu psihologul Joan Laxman și a avut patru fiice: Alisa, Amy, Laura și Emily.

„O fac pentru că îmi place foarte mult. Cred că pensionarea este o cale fără ieșire. Nu aș ști ce să fac dacă aș fi pensionat. Cred că atunci când nu mă va mai suna nimeni, atunci voi fi pensionat. Până atunci, totul este minunat”, povestea la un moment dat Jerry Adler despre cariera sa.

Pentru Adler, care odată credea că este „prea caraghios” pentru a juca în filme, a fost ciudat să se vadă pe ecran, cel puțin la început. Și în mai multe interviuri acordate diverselor publicații, el a exprimat cât de ciudat era să fie recunoscut de public după ce a petrecut atâția ani lucrând în culise.

Totuși, a existat cel puțin un avantaj în a fi imortalizat pe peliculă, după cum a declarat pentru The New York Times în 1992.

„Sunt nemuritor”, a spus el atunci.