Alpha Bank România şi-a majorat capitalul social cu 288,37 milioane de lei (aproximativ 70 milioane de euro), de la 670,43 milioane lei la 958,8 milioane de lei.

Portofoliul de credite deţinute de Alpha Bank pe piaţa românească era de 4,3 miliarde euro la finele lunii septembrie, în urcare cu 6,5% faţă de sfârşitul primelor nouă luni din 2008. Creditele neperformante, respectiv cu întârzieri la plată de peste 90 de zile, reprezentau 2% din total, respectiv 85 milioane euro.

Cota de piaţă a Alpha Bank în România pe segmentul de creditare a urcat la 8,9% la finele lunii septembrie, de la 7,6% la aceeaşi dată din 2008.

„Noua majorare de capital permite băncii o creştere a fondurilor proprii şi îi asigură o solvabilitate peste media sistemului”, a declarat preşedintele executiv al băncii, Sergiu Oprescu, citat de Mediafax.

În urma operaţiunii, Alpha Bank AE, acţionarul principal al băncii, deţine 99,59% din capitalul social al instituţiei de credit.

Anterior majorării capitalului, acţiunile băncii erau deţinute în proporţie de 99,437% de Alpha Bank AE, restul fiind divizat între alte trei entităţi din grupul elen, Alpha Finance AE – 0,46742%, Alpha Advisory SRL – 0,00017%, Alpha Finance Romania – 0,00017% şi o persoană fizică – Eirini Brintakis – 0,09523%.

Alpha Bank România a obţinut în primele nouă luni din 2009 un profit înainte de taxe de 43 milioane de euro, în scădere cu 10,1% faţă de perioada similară din 2008.