Ministrul Sănătății a fost întrebat, în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei”, de la Antena 3, dacă a găsit ”lucruri ciudate” în Planul de Redresare și Reziliere (PNRR) al României, pe fondul declarațiilor făcute pe această temă de către ministrul Finanțelor și de către cel al Muncii.

Alexandru Rafila i-a răspuns lui Mihai Gâdea că au fost descoperite câteva ”lucruri ciudate”, precizând, de asemenea, la ce se referă.

”Da, am găsit și noi destul de multe lucruri ciudate. În primul rând, nu am avut acces la documentele acestui program. Ceea ce a fost foarte ciudat pentru toată lumea care lucrează în Ministerul Sănătății este că niciun angajat din Ministerul Sănătății nu a lucrat sau nu a fost informat referitor la acest program. Pare destul de ciudat, nu? A fost lucrat pe persoană fizică, nu știu exact cum a fost lucrat. Acesta este un element”, a spus Alexandru Rafila.

 Mihai Gâdea: ”Nu cred că s-a auzit așa ceva în istorie”

Ministrul Sănătății a continuat prin a vorbi de cel de-al doilea element, precizând că este vorba despre consultanța care are o valoare mai mare decât obiectivul.

”Al doilea element este legat de faptul că consultanța, care în mod evident este necesară… De multe ori, valoarea consultanței e mult mare decât valoarea obiectivului. Pot să vă dau un ordin de mărime. La Agenția Națională pentru Investiții în Sănătate, funcționarea agenției este finanțată cu 5 milioane euro și consultanța cu 25 milioane euro”, a fost răspunsul ministrului Alexandru Rafila.

La auzul declarațiilor făcute de șeful de la Sănătate, Mihai Gâdea a declarat ”nu cred că s-a auzit așa ceva în istorie”. Ulterior, Alexandru Rafila a declarat că ”așa a fost făcut programul. Nu pot să discut dacă e legal sau ilegal. Așa a fost semnat”.

Ministrul Muncii dorește o optimizare a PNRR

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat sâmbătă, la Digi 24, că Partidul Social Democrat (PSD) dorește o optimizare a anumitor puncte de PNRR.

„Comisia s-a referit la o renegociere per total a PNRR. Noi nu am spus așa ceva, noi am scris și în programul de guvernare, am spus și în discuțiile pe care le-am avut în Coaliție, despre o optimizare în anumite puncte. Până în decembrie am îndeplinit jaloanele pe care le aveam de îndeplinit, suntem în interiorul trimestrului 1, imediat o să anunț un alt jalon îndeplinit ce ține de Ministerul Muncii, în februarie avem acordul cu Banca Mondială semnat pentru asistența tehnică în reforma pensiei și a salarizării…

Nu ne dorim sub nicio formă să punem în pericol implementarea PNRR. Din contră, suntem extrem de determinați să implementăm acest PNRR și reformele legate de PNRR. (…) Nu s-a spus niciodată că vrem să renegociem PNRR din temelii, dar o optimizare este necesară. Iar regulamentul european de implementare a PNRR prevede acest lucru. Nu vorbim de o renegociere când se întâmplă o catastrofă sau nu știu ce alte chestiuni”, a declarat ministrul Muncii.