Alexe îl înlocuieşte pe Remus Vulpescu, care şi-a înaintat miercuri demisia din funcţie către ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Conform unui comunicat, Vulpescu şi-a cerut scuze publicului şi conducerii statului român pentru insuccesul licitaţiei organizate în data de 21 septembrie 2012 pentru privatizarea S.C. Oltchim S.A.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, anunţa, la începutul acestei săptămâni, că şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie va fi demis după încheierea procesului de privatizare a Oltchim.
Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD, a fost declarat adjudecatar al licitaţiei pentru privatizarea combinatului vâlcean, însă negocierile acestuia cu autorităţile române, derulate în perioada 24 septembrie – 1 octombrie 2012, au fost finalizate fără încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru pachetul de acţiuni deţinut de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri sau pentru creanţele deţinute de AVAS şi Electrica asupra Oltchim.
• CHINA tocmai a pus pe jar toată Planeta! Zona în care a trimis zeci de avioane de luptă: Se pregătesc de război
• Cea mai mare LOVITURĂ pentru Bill Gates abia acum urmează. Miliardarul nici nu vrea să vorbească despre asta
• Schimbare majoră pentru talonul de PENSIE! Anunț de ultim moment pentru pensionarii din România
• China se pregătește să DEZLĂNȚUIE cea mai mare amenințare pentru Occident
• UNGURII, la un pas să ne ia ARDEALUL! Adevărul incredibil care a ieșit la iveală abia acum