Alexandra Gătej este noul preşedinte al CFR Călători
Publicat de
CAPITAL
la 28 martie 2013, 13:05
Preşedintele consiliului de administraţie al CFR Călători a fost desemnată Alexandra Gătej, „fost preşedinte la Unilever, care are o bogată experienţă în management”, a anunţat astăzi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
Planul de administrare va trebui prezentat de noua echipă de conducere a CFR Călători în maxim 90 de zile de la numire, iar planul de management în termen de 90 de zile. "Cred că în 90 de zile vom avea aprobate ambele planuri", a spus Fenechiu.
Referindu-se la echipa de consultanţă aleasă de minister pentru CFR Călători, Fenechiu a spus că este vorba de un contract care este în acord cu memorandumul semnat de guvern, a spus ministrul.
"Eu mi-am asumat privatizarea CFR Marfă în termínele asumate cu instituţiile internaţionale. Nu exista posibilitatea să organizăm o procedură de licitaţie publică cu strigare şi să ne şi încadrăm în termenul de 15 mai", a spus ministrul.
Informații articol
Etichete:
Publicat în: Știri de ultimă oră
Condiții de preluare
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





