Paul Anghel, director general Direcţia Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC, a notat, într-o postare pe pagina de Facebook, câteva sfaturi utile cumpărătorilor.

„La achiziționarea produselor cosmetice, consumatorii trebuie să fie atenți la o serie de detalii care certifică faptul că produsele cumpărate sunt de calitatea dorită, nu sunt periculoase pentru sănătate, iar informarea/etichetarea lor respectă întocmai prevederile legale în vigoare.

În acest sens consumatorii trebuie să aibă în vedere următoarele:

– să achiziționeze cosmetice numai din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamație. În plus, atenționez asupra faptului că produsele originale nu se vând în afară lanțurilor de distribuție cum ar fi tarabele sau persoane fizice „cu sacoșă”;

– să fie atenți la prețuri, deoarece prețurile mici propuse sunt dubioase, produsele provenind cu siguranță din filiere paralele ;

– să verifice dacă calitatea ambalajului corespunde valorii produsului. Sunt șanse mari că un produs zis „de lux”, ambalat într-o cutie de carton/plastic banală, să fie de fapt o contrafacere;

– să examineze cu atenție eticheta, o calitate proastă a tipăririi poate ascunde o contrafacere;

– să citească cu atenție eticheta și să țînă cont de orice avertisment pentru evitarea unor probleme ulterioare de sănătate.

De asemenea, consumatorii trebuie să știe că:

– unii producători și importatori „de marca” au adoptat voluntar personalizarea unor produse cu eticheta – hologramă, pentru securizarea lor și pentru protejarea mărcii;

– pe orice produs cosmetic trebuie să fie inscripționat numele sau denumirea producătorului ori a persoanei responsabile cu introducerea pe piață, ori al importatorului de produse din afară UE;

– majoritatea produselor trebuie să aibă inscripționată dată de minimă durabilitate precedată de expresia „A se folosi preferabil înainte de”, urmată de dată sau de detalii asupra locului de pe ambalaj unde se află inscripționată această dată, exprimată fie prin luna și an, fie prin zi, luna și an, și cu cifre arabe;

– anumite produse precum cremele, nu au dată de minimă durabilitate ci au inscripționat un simbol (PAO) constând într-o cutie întredeschisă, pe sau lângă care este menționată perioada după deschidere în care produsul poate fi folosit în siguranță, în luni de zile (6, 12, 24 luni de ex.);

– sunt produse la care dată de minimă durabilitate este mai mare de 30 de luni și atunci această nu se mai menționează (cazul recipientelor sub presiune cum sunt deodorantele).

Verificați aceste lucruri la bijuterii

Bijuteriile se vând peste tot, de la tarabe până la supermarket-uri, magazine de bijuterii și târguri de cadouri organizate în perioada premergătoare Crăciunului.

Contează foarte mult de unde alegem bijuteriile. Dacă optăm pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semiprețioase, ar fi bine să o cumpărăm numai din magazine autorizate care vând astfel de produse.

O bijuterie „din argint” vândut la colț de stradă și care costă câțiva lei nu poate fi din argint ! Oferirea drept cadou a unei bijuterii din metal prețios, cu sau fără pietre prețioase, a devenit din ce în ce mai obișnuită, astfel că piață metalelor prețioase oferă o gama foarte largă de produse.

Pentru consumatori, informarea poartă un rol esențial înainte de cumpărarea propriu-zisă.

Cel mai important lucru, care trebuie luat în considerare atunci când se cumpără acest tip de produse, este încrederea pe care o oferă furnizorul de astfel de bunuri. De exemplu, unul din lucrurile de care trebuie să se țînă seama, referitor la încrederea conferită de furnizor, este autorizația eliberată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu metale prețioase, a cărei copie trebuie să fie afișată într-un loc vizibil, în interiorul magazinului.

Sfătuiesc consumatorii să evite cumpărarea bijuteriilor din metale prețioase și/sau pietre prețioase de la vânzătorii ambulanți. Achiziționarea bijuteriilor din metal prețios trebuie să se facă de la operatorii economici autorizați de către ANPC să efectueze operațiuni cu metale prețioase.
Consumatorii trebuie să se să se ferească de oferte de vânzări nesolicitate, de vânzătorii ambulanți sau care se află în spații neautorizate pentru comercializarea unor astfel de produse.

La achiziționarea bijuteriilor din metal prețios consumatorii trebuie să aibă în vedere următoarele:

– să solicite informații complete despre produs, preț, condiții de cumpărare

– să se asigure că primesc un Certificat de calitate în original, care trebuie să conțînă obligatoriu detalii corecte, precise și complete referitor la produsul cumpărat (tilul metalului, natură pietrelor etc) precum și datele de identificare ale operatorului economic care comercializează produsul;

– să se asigure că primesc factură fiscală sau bonul fiscal care să justifice achiziționarea produsului;

– să ceară informații suplimentare despre garanția oferită produsului și eventualele probleme de service ce pot să apară;

– să verifice politică, respectivului operator economic, de returnare a bunurilor, în cazul apariției unor defecte ulterioare.

Ce trebuie să urmărească la produsele textile

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită la achiziționarea produselor textile care poartă numele unor mărci celebre dar al căror preț este exagerat de mic în raport cu prețul real al unor astfel de produse, existând riscul că acestea să fie contrafăcute.

Important este să examineze cu atenție produsele și să le probeze, înainte de a lua decizia de cumpărare.

– că produsele textile trebuie să fie etichetate și marcate cu compoziția fibroasă (denumirile fibrelor conținute, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre componente) și cu modul/instrucțiunile de întreținere;

– că instrucțiunile de întreținere trebuie să acopere toate operațiunile sau tratamentele necesare, în ordinea: spălare, clorurare, călcare, curățare chimică și uscare în mașînă de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat);

– că, pentru confecțiile textile, indicarea modului de întreținere se face individual pe o eticheta realizată din materiale rezistente la tratamente umidotermice, într-un mod lizibil, eticheta montată/cusută în interiorul produsului, această trebuind să reziste atâta timp cât rezistă și materialul de baza al produsului.

Este important să fie citite și respectate modul/instrucțiunile de întreținere.

Atenție mare la încălțăminte

Înainte de cumpărare, consumatorii trebuie:

– să acorde o atenție deosebită la achiziționarea unor articole de încălțăminte de sport care poartă numele unor mărci consacrate (ex: „ADIDAS”, „PUMA”, „LOTTO”, „NIKE” etc) sau „asemănătoare” cu cele consacrate („ADIBAS”, „PUNĂ”, „MIKE” etc) dar al căror preț este exagerat de mic în raport cu prețul real al unor astfel de produse, existând riscul că acestea să fie contrafăcute;

– să examineze cu atenție încălțămintea și să probeze ambele articole de încălțăminte ale perechii alese, înainte de a lua decizia de cumpărare;

– să citească și să respecte instrucțiunile de întreținere (formă de prezentare uzuală a acestor instrucțiuni este un prospect introdus în ambalajul de comercializare);

– să știe că încălțămintea trebuie să fie etichetată prin pictograme corespunzătoare celor 3 părți componente ale încălțămintei (față, căptușeală și acoperiș de brant, talpa exterioară) și materialelor utilizate la producerea articolelor de încălțăminte, și anume: piei cu față naturală, piei cu față corectată, materiale textile și alte materiale;

– etichetarea se face pe cel puțîn unul dintre articolele de încălțăminte al fiecărei perechi și se realizează prin imprimare, lipire, ștanțare sau atașarea unei etichete;

– etichetarea trebuie să fie vizibilă, bine aplicată și accesibilă și să nu inducă în eroare consumatorul, iar pictogramele trebuie să fie suficient de mari pentru că informațiile conținute de acestea să fie ușor de înțeles.

Și că un ultim sfat, atât pentru articolele textile cât și de încălțăminte, trebuie solicitat și păstrat bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, consumatorul dorește să reclame calitatea/siguranță unui produs.

Trebuie verificată valabilitatea acestora (durata), anunțul că această se desfășoară în limita stocului disponibil, prețul vechi barat și prețul nou afișat, precum și veridicitatea prețurilor pachetelor promoționale comparând prețul/unitate de produs cu prețul produsului din pachet”, a scris Paul Anghel.