Astfel, medicul care observă că un șofer are o problemă de sănătate care nu îi permite deținerea în continuare a permisului auto este obligat să îl trimită pe acesta la un control suplimentar și să anunțe poliția.

Șoferii vor fi obligați prin lege să se prezinte la o clinică autorizată, iar prin nerespectarea ei aceștia riscă să-și piardă automat permisul de conducere.

„Orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidența sau în îngrijirea sa, prezintă afecțiuni medicale (…), este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistență medicală autorizată (…), cu diagnosticele constatate și cu datele de contact ale unității medicale în care medicul trimițător își desfășoară activitatea și să consemneze acest lucru în fișa medicală a conducătorului’, scrie în proiectul de act normativ

În cazul în care conducătorul auto se va prezenta la control, iar medicul îl va declara inapt pentru a conduce, clinica va trebui să informeze poliția rutieră, medicul trimițător și șoferul în cauză despre rezultatul examinării. După primirea informației, conducătorul își va pierde permisul. El este obligat ca în trei zile de la decizie să se prezinte la secţia de Poliţie pentru a preda permisul auto.

Te-ar putea interesa și: