Ce mesaj le-a transmis președintele iranian Hassan Rouhani

„S-a dovedit cu claritate că nu batem în retragere în faţa Americii”, a declarat miercuri preşedintele iranian Hassan Rouhani după tirurile nocturne cu rachete asupra unor baze irakiene utilizate de Washington în Irak, informează AFP şi DPA.

„Dacă americanii plănuiesc noi atacuri şi crime împotriva Iranului, ei trebuie să ştie că vor primi un răspuns şi mai dur”, a spus Hassan Rouhani în cadrul unei şedinţe de guvern, adăugând: „dar ei sunt înţelepţi, nu vor face nimic mai mult în acest stadiu”.

„Dacă trec la o acţiune suplimentară, poporul şi forţele noastre armate sunt gata să reacţioneze”, a mai afirmat Rouhani în acest discurs transmis în direct de televiziunea de stat.

Dar „asta nu este suficient”, a adăugat el. „Din punctul meu de vedere principalul răspuns către America trebuie să fie administrat de naţiunile din regiune”, a mai spus Rouhani.

„Au tăiat braţul care era dragul nostru Soleimani (…) Asta trebuie răzbunat prin smulgerea ierbii de sub picioarele americanilor în această regiune”, a mai spus preşedintele iranian, care a reluat linia oficială iraniană potrivit căreia moartea lui Soleimani trebuie să fie preludiul expulzării trupelor americane desfăşurate în Orientul Mijlociu.

„Dacă iarba este smulsă sub picioarele americanilor în această regiune şi braţul lor este tăiat definitiv atunci vom avea răspunsul veritabil şi final al naţiunilor din regiune către America”, a conchis Hassan Rouhani în discursul său televizat.

„Le mulţumesc Gardienilor Revoluţiei pentru răspunsul hotărât la uciderea generalului Qassem Soleimani”, a afirmat tot miercuri Rouhani. El a catalogat atacul asupra lui Soleimani „o crimă de război americană”, care „nu a avut decât efectul de a face poporul iranian să dea dovadă de mai multă solidaritate ca oricând”.

Preşedintele şi şeful parlamentului din Irak au condamnat miercuri tirurile cu rachete iraniene asupra a două baze militare de pe teritoriul irakian

Preşedintele şi şeful parlamentului din Irak au condamnat miercuri în declaraţii separate, dar ambele denotând prudenţă, tirurile cu rachete iraniene asupra a două baze militare de pe teritoriul irakian care adăpostesc trupe americane, ca represalii la uciderea de către Washington a generalului iranian Qassem Soleimani la Bagdad, conform AFP.

La început, şeful parlamentului irakian a denunţat o ‘încălcare iraniană a suveranităţii irakiene’ după lansarea de către Teheran a 22 de rachete asupra a două baze irakiene care găzduiesc soldaţi americani, conform agenţiei de presă citate. ‘Condamnăm încălcarea iraniană a suveranităţii irakiene astăzi în zori, confirmăm refuzul nostru absolut ca părţile aflate în conflict să utilizeze arena irakiană pentru a-şi regla conturile’, menţionează într-un comunicat Mohammed al-Halbousi, fost guvernator al provinciei sunnite Anbar, unde baza Ain al-Assad a fost lovită în noaptea de marţi spre miercuri cu 17 rachete iraniene, potrivit armatei irakiene.

Mai târziu şi preşedintele irakian, Bahram Saleh, a ‘denunţat’ tirurile cu rachete iraniene, insistând că ‘Irakul refuză să fie transformat în câmp de luptă pentru părţile aflate în conflict’. El a respins din nou ‘încălcările repetate ale suveranităţii irakiene’, dar fără să utilizeze termeni severi la adresa SUA, după ce parlamentul irakian a cerut anterior plecarea trupelor americane din Irak.

Generalul iranian Soleimani, considerat arhitectul strategiei Iranului în Orientul Mijlociu, a fost ucis vinerea trecută într-un atac american în apropiere de aeroportul din Bagdad. Iranul a răspuns prin lovirea cu rachete a două baze irakiene adăpostind trupe ale coaliţiei internaţionale conduse de SUA.

‘Irakul nu trebuie să plătească preţul rivalităţilor exterioare’, a afirmat miercuri misiunea ONU din această ţară (UNAMI). ‘Lansăm un apel urgent la reţinere şi la reluarea dialogului’, adaugă UNAMI, într-un comunicat după tirurile iraniene care ‘nu fac decât să ducă la escaladarea conflictului şi la o nouă încălcare a suveranităţii irakiene’.


Te-ar putea interesa și: