Trebuie menționat că Taiwanul nu a raportat până în momentul de față niciun incident de intrare a forţelor chineze în zona sa învecinată, care este de 24 de mile marine (44,4 km) de coasta sa.

Totuși, autoritățile din Taiwan au doborât o dronă civilă ce a intrat în spaţiul său aerian în apropierea unei insuliţe în largul coastei chineze anul trecut, conform reuters.com

China şi-a intensificat activităţile militare în jurul Taiwanului în ultimii ani

Amintim că avertismentul lansat recent de ministrul Apărării a venit în contextul în care China şi-a intensificat activităţile militare în jurul Taiwanului în ultimii ani, inclusiv incursiuni aproape zilnice ale Forţelor Aeriene în zona de identificare a apărării aeriene a insulei.

Răspunzând la întrebări ale parlamentarilor în parlament, Chiu Kuo-cheng a declarat că Armata Populară de Eliberare (PLA) chineză ar putea găsi scuze pentru a intra aproape de spaţiul teritorial şi maritim al Taiwanului în timp ce insula îşi intensifică schimburile militare cu SUA, spre furia Beijingului.

Acesta a spus că PLA ar putea face o „intrare bruscă” în zona învecinată a Taiwanului şi să se apropie de spaţiul său teritorial, definit de insulă ca 12 mile marine de coastă.

„Fac în mod special aceste comentarii în acest an, anume că ei fac astfel de pregătiri. Ei ar folosi forţa dacă chiar ar trebui”, a spus ministrul Apărării din Taiwan.

Taiwanul a promis că îşi va exercita dreptul la autoapărare

De asemenea, Taiwanul a promis că îşi va exercita dreptul la autoapărare şi contraatac dacă forţele armate chineze intră pe teritoriul său, potrivit sursei menționate.

China a organizat anul trecut exerciţii militare fără precedent în jurul Taiwanului, ca reacţie la o vizită în insulă a preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA Nancy Pelosi.

China caută „să facă probleme sub un anumit pretext”, a mai spus Chiu, adăugând că acesta ar putea include vizite în insulă făcute de înalţi oficiali guvernamentali străini sau contacte militare frecvente ale Taiwanului cu alte ţări.

Armata Populară de Eliberare trimite în fiecare zi aproximativ 10 avioane sau nave în zone din apropierea Taiwanului

Totodată, ministrul a susţinut că PLA trimite în fiecare zi aproximativ 10 avioane sau nave în zone din apropierea Taiwanului. Unele dintre ele traversează aproape zilnic linia mediană a Strâmtorii Taiwan, care serveşte în mod normal ca tampon neoficial.

Potrivit informațiilor oferite de ministrul taiwanez, țara sa a făcut pregătiri pentru „a trage primul foc” dacă entităţi chineze, inclusiv drone sau baloane, intră în spaţiul său teritorial.