Alertă în Spania! Numărul cazurilor de coronavirus a explodat: Cei mai mulți sunt tineri
Alertă în Spania. Numărul cazurilor de coronavirus a explodat pur și simplu, după mai multe săptămâni de scădere semnificativă. Anunțul a fost făcut de Ministerul spaniol al Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, Spania a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.229 de noi cazuri de COVID-19, faţă de 1.153 în raportarea de miercuri, cea mai ridicată cifră a noilor contagieri în mai mult de trei luni în această ţară care acum se confruntă cu numeroase focare, relatează EFE.
Tootodată, mai mult de jumătate din noile cazuri, respectiv 698, sunt concentrate în trei regiuni, Aragon, Madrid şi Catalonia.
”Continuă transmiterea comunitară, care în unele locuri depăşeşte aşteptările”, mai ales ales în acele trei regiuni, a semnalat la o conferinţă de presă directorul Centrului de Alerte şi Urgenţe Sanitare, epidemiologul Fernando Simon. Acesta a subliniat însă că deocamdată nu există o presiune asupra sistemului sanitar, întrucât 60% dintre noile persoane testate pozitiv sunt asimptomatice şi în general sunt tineri.
Cazuri multe, risc mai mic
”Detectăm mult mai multe cazuri”, dar ”cu un risc mai mic” de a prezenta complicaţii, a mai menţionat epidemiologul spaniol.
În ceea ce privește numărul deceselor provocate de noul coronavirus în ultimele şapte zil, acesta a ajuns la 10, dintre care două în ultimele 24 de ore, bilanţ care a scăzut semnificativ în raport cu decesele înregistrate pe durata pandemiei, numărul acestora ajungând în Spania la 28.443, conform datelor oficiale, contestate însă de unele surse.
O investigație publicate duminică de cotidianul El Pais, sugerează că numărul deceselor provocate de COVID-19 în Spania ar putea fi cu 60% mai mare decât bilanţul oficial.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





