Al treilea producător mondial de echipamente tipografice a intrat în insolvenţă
Firma germană Manroland, al treilea producător mondial de echipamente tipografice, a depus vineri cererea de intrare în insolvenţă, scrie Agerpres.
Un purtător de cuvânt al tribunalului de la Augsburg (sudul Germaniei) a confirmat că Manroland a depus o cerere pentru intrare în incapacitate de plăţi, cerere care este în curs de examinare.
Manroland, o fostă divizie a producătorului german de camioane MAN, are aproximativ 6.500 de angajaţi, majoritatea în Germania. Grupul de asigurări Allianz deţine 75% din acţiunile Manroland, iar MAN deţine circa 23% din acţiuni.
Valoarea de piaţă a companiei a scăzut până la aproximativ 288 milioane de euro de la peste 2,5 miliarde de euro în urmă cu patru ani. De asemenea, cifra de afaceri s-a redus la jumătate comparativ cu 2006 până la 942 milioane de euro.
În urmă cu doi ani Allianz a încercat fără succes să unească Manroland cu rivalul mai mare Heidelberger Druckmaschinen, la care acţionar majoritar este tot Allianz. Al doilea producător mondial de echipamente tipografice este tot o firmă germană, Koenig & Bauer.
Heidelberger Druckmaschinen, Koenig & Bauer şi Manroland au fost afectaţi de trecerea la media online precum şi de scăderea investiţiilor companiilor în noi echipamente.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




