Ajutoarele pentru căldură se indexează cu procentul de creştere a preţului gazelor naturale
Guvernul a aprobat marţi o ordonanţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. Actul normativ stabileşte că, începând din această iarnă, cuantumul ajutoarelor pentru încălzire fi majorat astfel încât să fie acoperită creşterea de 6% a preţului la gazele naturale.
Ordonanţa adoptată de Guvern urmăreşte realizarea unei protecţii sociale focalizate pentru cele mai defavorizate segmente ale populaţiei în perioada sezonului rece 2013 – 2014 ca urmare a creşterii de preţuri la gaze naturale şi energie electrică- se arată în comunicatul remis de Biroul de Presă al guvernului. Pe lângă ajutoarele pentru încălzirea cu gaze naturale, actul normativ prevede introducerea
Ajutoare şi pentru încălzirea cu energie electrică
Tot ca o noutate, în această iarnă vor primi ajutoare financiare şi cei care folosesc pentru încălzire energie electrică. Ajutoarele vor varia între 240 lei pentru familiile/persoanele cu venituri până la 155 lei/persoană şi 48 lei pentru venituri de până la 615 lei/persoană. De asemenea, se introduce procedura solicitării de către primar de la autorităţile competente, de informaţii şi de documente justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate şi situaţia juridică a locuinţei, precum şi ancheta socială, ca mijloc de verificare a îndeplinirii condiţiilor de acordare a ajutoarelor, în situaţiile care nu pot fi determinate cu exactitate pe baza documentelor justificative.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





